Rezultatul obținut la alegerile locale, când s-a clasat pe locul al doilea, la o diferență mică față de primarul reales Călin Bibarț, îl face pe Adrian Wiener (USR) să fie tentant pentru alte partide, care doresc să profite de faptul că acesta a pierdut competiția internă în USR Arad în ceea ce privește desemnarea candidaților la alegerile parlamentare.
Primii care și l-ar fi dorit în rândurile lor au fost cei de la PNL, care au fost dispuși să-i ofere locul al doilea pe lista cu care liberalii arădeni candidează la Camera Deputaților. Wiener a replicat la încercarea PNL de a-l racola, asta deși s-a clasat pe locul al treilea în competiția internă din USR vizând stabilirea candidaților la Camera Deputaților. „În urma evenimentelor din filiala USR Arad, am fost contactat de (aproape) toate partidele pentru a fi inclus pe poziții eligibile la alegerile parlamentare. Sunt și voi rămâne în USR, pentru că dincolo de doctrină mi-am asumat și conservarea unui set de valori. Pentru că încrederea arădenilor, tradusă recent în peste 12 000 de voturi, înseamnă pentru mine mai mult decât interesul conjunctural. Am același respect față de mandatul public încredințat de voi. Față de comunitate și de speranțele pe care USR le-a închegat în Arad și în toată țara”, a transmis, atunci, deputatul USR într-un comunicat de presă.
O ofertă și mai tentantă ar fi primit Adrian Wiener din partea PSD. Astfel, potrivit surselor noastre, social-demcrații i-ar fi propus o funcție de secretar de stat la Ministerul Sănătății și, peste patru ani, să fie candidatul PSD la funcția de primar al Aradului. Ofertă tentantă, să recunoaștem, însă cu bătaie lungă…
Nu i s-au oferit, le-a cerut. Dar l-au refuzat ambele partide. Inclusiv la PNL, doar Falcă l-a vrut iar la PSD a râs Fifor de el.
a fost racolat de PNL si PSD nu s-a oferit el