Care e rețeta magică a capitalismului? Pornind de la metoda școala-vieții, puteți încerca să o aflați sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 21:00, la Cinema ARTA din Arad, unde va avea loc, în premieră la Arad, o proiecție-eveniment a comediei Afacerea Est, a regizorului Igor Cobileanski. Exact, același regizor responsabil pentru unul dintre cele mai iconice scurt-metraje românești, Când se stinge lumina, precum și pentru scurtmetrajele Saşa, Grişa şi Ion sau Plictis şi Inspiraţie, dar și pentru filmul La limita de jos a cerului şi a serialul de televiziune Umbre.
Afacerea Est e un film în care imaginația de afaceriști a moldovenilor Marian (Constantin Pușcașu), intelectual de provincie, și Petro (Ion Sapdaru), oportunist plin de idei, prinde aripi nebănuite. Cele mai trăsnite călătorii se nasc din lipsa de perspective, iar lipsa de perspective a celor doi îi aruncă într-un road-movie greu de închipuit, presărat cu un umor hâtru à la Planeta Moldova, în căutarea banilor necesari pentru a-și îndeplini visurile: Marian vrea să se căsătorească cu Veronica (Anne Marie Chertic), în timp ce Petro își dorește să închirieze o macara. Ori dacă vrei să te căpătuiești, e musai să iei soarta-n piept prin diverse combinații. Cum vă sună ideea de a da marea lovitură prin vânzarea unui vagon de potcoave?
Atât producătorilor de la Alien Film, cât și celor de la Asociaţia CitiZenit și publicului din orașele în care filmul a rulat, li s-a părut o idee suficient de nebună încât să funcționeze. Așa că au copt o idee nebunească la rândul lor – să aducă filmul și în Arad, unde multe din filmele unul și unul din cinematografia românească a ultimilor ani nu au beneficiat de distribuție în cinematografe. Însă cum în orașul nostru există un cinematograf în toată regula, Cinema ARTA, CitiZenit își propune o mișcare mai studențească și mai franceză ca-n ’68, pornind o serie de proiecţii speciale cu cele mai noi filme româneşti, care nu beneficiază de distribuţie în Arad, la vechiul cinematograf arădean. Încurajați de semnele de viață care au început să răzbată vara aceasta din curtea cinematografului, echipa CitiZenit propune primul film din ceea ce ne dorim să devină o serie de proiecții de reanimare a cinematografului Arta.
Mai mult decât atât, dacă au fost promise surle și trâmbițe ele vin însoțite și de alai, deoarece proiecția filmului va avea loc în prezența echipei – vor participa la proiecție actorii din rolurile principale, Constantin Pușcașu și Daniel Busuioc, producătoarea filmului, Iuliana Tarnovețchi, precum și Radu Ghilași sau Adrian Marele, care apar în film în roluri secundare. Afacerea Est vine însoțit de asemenea de recomandări care mai de care, fiind singurul lungmetraj românesc din competiția festivalului de film Black Nights de la Tallinn, proiectat totodată și în secțiunea Festival of Festivals a unui alt festival notabil, Cairo International Film Festival.
Acest film, numit de Irina Margareta Nistor ca fiind o comedie deconectantă, sau „fun and fascinating”, cum spune The Hollywood Reporter, îl readuce pe Cobileanski în zona umorului de forță, care l-a propulsat, un umor hibrid, tragi-comic, cald și uman dar în egală măsură punctat cu sarcasm și tragedie. Adică râdem copios, îl facem și pe Kusturica invidios și deschidem ochii să vedem cum arată o călătorie prin România antreprenorială post-comunistă. Vă așteptăm!
Filmul va rula cu subtitrări în limba engleză, iar biletele de intrare costă 10 lei și vor putea fi achiziționate la fața locului.
Trailer film: https://www.youtube.com/watch?v=BT1vx6HvKi4
Filmul este produs de Alien Film în co-producție cu Just a Moment (Lituania), Brio Film (Republica Moldova) și KaNoi Film (România), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Lithuanian Film Center, HBO și TVR.
Scenariul & regia: Igor Cobileanski, DOP: Feliksas Abrukauskas, Montaj: Răzvan Ilinca și Eugen Kelemen, Sunet: Cristian Tarnovețchi, Muzica: Liviu Elekeș, Scenografie: Vali Ighigheanu, Costume: Maria Pitea, Coproducători: Dagnė Vildžiūnaitė, Valentina Iusuphodjaev, Oana Prața, Producător: Iuliana Tarnovețchi.
Urmăriți Afacerea Est pe Facebook: https://www.facebook.com/AfacereaEst/
Lasă un comentariu