La nivelul municipiului Arad, în orașul Pecica şi oraşul Nădlac, vor avea loc exerciţii de verificare a sistemelor de alarmare publică, în data de 4.10.2017, între orele 10.00 – 11.00. Scopul este de verificare a gradului de acoperire acustică, precum şi pentru antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale şi pregătirea populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare, informează Primăria.
„Cu această ocazie prin centrala de alarmare, aflată la Punctul de Comandă a judeţului Arad, vor fi pornite toate sirenele electrice şi electronice, din municipiu utilizându-se semnalul de alarmare: ALARMĂ DE DEZASTRE. Semnalul acustic ALARMĂ DE DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde, cu pauză de 10 secunde între ele. Semnalul acustic ÎNCETAREA ALARMEI, în urma căruia se va finaliza exerciţiul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de două minute”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Lasă un comentariu