Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine publică și circulație au constatat miercuri, 25.09.2019, opt contravenții, aplicând sancțiunile corespunzătoare prevăzute de Legea nr. 61/1991/ pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Pentru consumul de băuturi alcoolice au fost sancționate 4 persoane, în Piața Gării, Boul Roșu, Calea Timișorii, Aurel Vlaicu, iar pentru apelarea în mod repetat la mila publicului au fost întocmite 3 procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. La orele serii a mai fost sancționat un arădean cu o amendă de 1.300 lei, acesta fiind surprins de polițiștii locali tulburând ordinea și liniștea publică prin adresarea unor expresii jignitoare unei alte persoane de sex masculin, informează DGPLA.
Acțiunile de descurajarea cerșetoriei și actelor de vandalism desfășurate de polițiștii locali în baza planificărilor DGPLA sau alături de colegii din poliția municipiului Arad și jandarmi vor continua, în următoarele zile.
Dat fiind că activitatea sistematică de identificare, intervievare și sancționare din ultimele săptămâni a determinat inclusiv relocarea în alte zone din oraș a unora dintre indivizii vizați, arădenii sunt rugați să semnaleze la numărul dispeceratului poliției locale 0257-939, spațiile publice sau private în care respectivii aleg să-și desfășoare activitatea contravențională, anunță DGPLA.
Aplicati LEGEA !Mai platim „TAXA SI IMPOZITE’?
NU AR MAI TREBUI!PLATITORII NU SUNT PROTEJATI DELOC1AM AJUNS BATAIA DE JOC A CERSETORILOR SI A TIGANILOR!
Amenzile acordate cu atata lejeritate nu vor fi achitate niciodata de cei vizati.De ce nu-i vizitati si pe tiganii de pe str.Barbu Lautaru?Sa-i vedeti ce agresivi devin cand li se spune sa faca curat sau sa nu arunce mizeriile!
De ce nu vine protectia copilului sa vada cum „sunt ingrijiti copii”,ca nu frecventeaza scoala si ca stau la cersit in fara catedralei ortodoxe vechi?
Intrebarea ramane:MAI PLATIM IMPOZITE?PENTRU CE?