Coaliția tripartită semafor, din Germania, s-a rupt și este foarte probabilă organizarea de noi alegeri, la începutul lui 2025. Pe cine trimit Uniunea CDU/CSU, SPD, Verzii și AfD, în cursă, ca și candidați pentru cancelar? Va mai fi Olaf Scholz printre acești candidați?
Uniunea CDU/CSU: Friedrich Merz
Pe 17 septembrie, Uniunea a decis: îl va trimite pe liderul CDU, Friedrich Merz (68 de ani) în cursa pentru Cancelarie. După decizie, el a anunțat că nu vrea să se prefacă a fi mai aproape de oameni, în contextul candidaturii la funcția de cancelar. O declarație riscantă, dar în consens cu parcursul său anterior, nu în ultimul rând ca membru in diverse consilii de administrație sau fost lobby-ist.
Ulterior, el a revenit, spunând, pentru postul TV, RTL: „Bănuiesc că, în următoarele câteva luni, populația îl va cunoaște pe cel care este Friedrich Merz”. El e diferit decât este adesea portretizat – „mult mai prietenos și mult mai aproape de populație, decât mi se atribuie uneori”.
Liderul CDU a vorbit și despre probabilul său adversar în campania electorală, al SPD, cancelarul Olaf Scholz. Merz s-a referit la cifrele sale bune de sondaj, în comparație cu Scholz: „Acest lucru e nou, nu s-a mai întâmplat niciodată în Germania, că un contestatar este atât de stabil cu propriul său partid și de două ori mai puternic decât partidul Cancelarului.”
În actuala tendință ARD-DeutschlandTrend, după spargerea coaliției-semafor, Uniunea a primit 34 % din opțiuni, în timp ce SPD a primit doar 16%.
SPD: Olaf Scholz sau Boris Pistorius?
Cancelarul Olaf Scholz (66 de ani), pe de altă parte, a precizat în mod repetat că el se crede cu cele mai bune șanse împotriva lui Merz. Vestea că Merz e candidatul Uniunii a considerat-o bună, deoarece Merz a mai candidat, însă fără succes. Dar nu a fost chiar așa bună, pentru că alegerea candidatului în Uniune a decurs mult mai rapid și mai lin, decât sperase SPD.
Cu puțin timp înainte de vacanța de vară, Scholz practic se auto-numise: „Voi candida ca și cancelar, pentru a deveni din nou cancelar”. Aceasta nu a fost însă o decizie oficială. Iar Scholz are o problemă, care poartă și un nume: Boris Pistorius (64 de ani).
Ministrul Apărării este numărul unu în toate sondajele referitoare la cei mai populari politicieni și a fost mult timp discutat în secret, în SPD, ca un posibil candidat pentru cancelarul federal.
Recent, am detaliat cum acesta a sărit la fileu cu un nou proiect legislativ. Ce se află în spatele deciziei Germaniei de a introduce un nou serviciu militar: „Pregătește-te de război, dacă vrei pace” – HotNews.ro “În ziua în care coaliția de guvernare s-a rupt în Germania, iar cancelarul Scholz tremură pentru scaunul său, alt social-democrat se profilează cu un succes. E vorba despre ministrul Apărării, Boris Pistorius. Cabinetul Federal a aprobat modificări legale pentru introducerea unui nou serviciu militar în Germania”.
„Desigur, cel mai popular politician din Germania este un candidat pentru cancelarul SPD”, a declarat primarul din München, Dieter Reiter, pentru Tagesspiegel. „Dacă unul ca Boris Pistorius are o asemenea reputație, SPD-ul trebuie să se gândească și dacă el e cea mai bună alegere pentru a candida la funcția de cancelar, sau dacă să candideze cu cancelarul în exercițiu”.
Și fostul lider de partid, Franz Müntefering, l-a lăudat în mod expres pe Pistorius, considerând problema candidaturii acestuia, din partea SPD, ca fiind una deschisă.
Pistorius însuși a dezvoltat însă o rutină, în blocarea întrebărilor despre o posibilă candidatura la cancelar. „Poți avea multe idei, eu nu am ideea”, a spus el, la un eveniment de campanie electorală la Potsdam.
Verzii: Robert Habeck
Situația este mai clară pentru Verzi. Vicecancelarul și ministru al Economiei, Robert Habeck (55 de ani), vrea să candideze la funcția de cancelar, așa cum a anunțat vineri într-un mesaj video, opțiune despre care am relatat în detaliu, pentru Hotnews, aici. Vicecancelarul verde al Germaniei își anunță candidatura la funcția de cancelar. Miliardele pentru Intel, încotro? – HotNews.ro
Săptămâna viitoare va avea loc o conferință a partidului federal al Verzilor la Wiesbaden, care este planificată de ceva timp. Candidatura lui Habeck la funcția de cancelar ar trebui apoi decisă oficial, de către delegații de acolo.
Era clar, de ceva vreme, că el va fi principalul candidat al partidului său. Până nu demult, Verzii – și el personal – lăsaseră deschisă această opțiune. După ce ministrul de externe, Annalena Baerbock, a spus, în iulie, că nu vrea să fie în frunte de data aceasta, totul s-a rezumat la Habeck. Baerbock a fost primul candidat al partidului său la funcția de cancelar, în campania electorală din 2021.
AfD: Alice Weidel
Cei doi co-președinți AfD, Tino Chrupalla și Alice Weidel, au convenit ca Weidel (45 de ani) să conducă Alternativa pentru Germania în campania electorală, în calitate de candidată la cancelar. Decizia mai trebuie confirmată de comitetele partidului.
Chrupalla spusese deja, într-un interviu din vară, difuzat de ARD: „Alice Weidel ar fi o foarte bună candidată la funcția de cancelar, pe care aș sprijini-o și eu”. Dar el nu anticipa nicio decizie. „În final, o conferință de partid sau baza din partidul nostru va decide”, a subliniat atunci Chrupalla.
Cu toate acestea, lui Weidel nu i se oferă momentan nicio șansă serioasă, de a deveni cancelar. Toate partidele au exclus o coaliție cu AfD.
Notă: Articolul a apărut și în HotNews.
Lasă un comentariu