Alegerile interne bat la ușă. Cine se LUPTĂ pentru șefia PNL Arad și CU CE ȘANSE

Alegerile interne bat la ușă. Cine se LUPTĂ pentru șefia PNL Arad și CU CE ȘANSE

Liberalii arădeni se întrunesc mâine în ședință, urmând să hotărască asupra calendarului desfășurării alegerilor interne din această primăvară. Acestea vor avea loc de jos în sus, începând de la organizațiile de bază și culminând cu alegerea conducerii județene.

În accepţiunea generală, preşedintele PNL va fi ales unul dintre cei care deţin cele mai vizibile funcţii în administraţie, adică Gheorghe Falcă şi Iustin Cionca, la care se adaugă cei trei parlamentari Ioan Cristina, Eusebiu Pistru şi Glad Varga. Alte variante sunt posibile, desigur, dar sunt cotate cu şanse mai reduse, eventual după „epuizarea” celor de mai sus.

Să-i luăm pe rând pe cei care ar putea candida.

Gheorghe Falcă
Preşedintele pe funcţie al PNL are, în continuare, prima şansă la câştigarea alegerilor interne, atâta timp cât îi are de partea sa pe  Geanina Pistru şi Iustin Cionca. Prima îi va aduce voturile din municipiu iar cel de al doilea suficient sprijin din judeţ pentru ca Gheorghe Falcă să-şi adjudece, din nou, funcţia. Totuşi, Gheorghe Falcă are o problemă: Se confruntă cu un deficit major de imagine după ce a pierdut alegerile parlamentare din postura de şef de campanie şi, mai nou, a fost dat pe mâna procurorilor de Agenţia Naţională de Integritate.

Iustin Cionca
Preşedintele Consiliului Judeţean este cotat cu cele mai mari şanse, după Gheorghe Falcă, la accederea în funcţia de preşedinte al PNL Arad. Din postura de şef al Consiliului Judeţean acesta are influenţă asupra primarilor, care majoritatea sunt şi vor fi şi în continuare preşedinţi ai organizaţiilor locale ale PNL. Iustin Cionca are însă o problemă: Nu doreşte să candideze împotriva lui Gheorghe Falcă. De aceea stă în expectativă, urmând să se înscrie în cursa pentru şefia organizaţiei judeţene a liberalilor doar dacă Gheorghe Falcă va renunţa să mai candideze.

Ioan Cristina
Deşi se bucură de sprijinul multor primari liberali, acesta nu-şi doreşte funcţia, preferând să se aplece asupra activităţii parlamentare. Ar putea să se regăsească într-o anumită tabără în perspectiva alegerilor interne, dar aproape sigur nu va candida.

Eusebiu Pistru
Bucurându-se de o oarecare doză de simpatie din partea vechilor liberali, Eusebiu Pistru are sprijinul unor primari din fostul său colegiu deputaţial, dar nu numai. Îi lipseşte însă ceva pentru a putea emite cu adevărat pretenţii: Sprijinul Geaninei Pistru, care – conform informaţiilor noastre – merge pe mâna lui Gheorghe Falcă.

Glad Varga
Tânărul parlamentar nu este privit ca o opţiune serioasă nici măcar de către vechii săi colegi din PDL, mai ales că şi-a atras antipatia multora în momentul în care a fost preferat să fie cap de listă la alegerile parlamentare. Aproape sigur va merge şi el pe mâna lui Gheorghe Falcă.

Alte variante sunt posibile, mai ales că primarul oraşului Ineu, ambiţiosul Călin Abrudan, şi-a manifestat de mai multe ori dorinţa de a candida. Rămâne de văzut cât din partid va reuşi să coalizeze Călin Abrudan în jurul său.

Foarte important: Aceste alegeri ar putea provoca o ruptură în PNL Arad. Cu alte cuvinte, există riscul să se rupă partidul. Dar, ăsta e un alt subiect!

Citeşte şi:

SONDAJ/ Cine îl va înlocui pe Gheorghe Falcă în fruntea PNL Arad?

  1. presedinte o sa fie Cionca

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.