Alegerile parlamentare, ÎN PERICOL

Alegerile parlamentare, ÎN PERICOL

Alegerile parlamentare din 2016 sunt în pericol susține liderul sindicatelor din Poliție, Dumitru Coarnă.

Motivul? MAI nu mai are suficienți angajați pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor. Coarnă s-a arătat nemulțumit că în Parlament a ajuns o scrisoare semnată de șeful SRI, Eduard Hellvig și de fostul ministru de Interne, Petre Tobă, care le indică parlamentarilor cum să se raporteze la noua lege.

„Am declarat că sunt în pericol alegerile pentru simplul motiv că această ordonanţă 57 modifică şi completează articolul 40 din Legea pensiilor militare 223. Această stare de incertitudine creează un mare disconfort în Ministerul de Interne pentru că sunt anumite zvonuri care circulă şi atunci oamenii au posibilitatea, opţional, să iasă la pensie, dar unii dintre ei chiar nu doresc. (…) am ajuns în situaţia că în momentul de faţă avem peste 9000 de dosare depuse la Casa de Pensii a MAI. Analizând sistemul de referinţă, 9.000 de dosare aveam în 3 ani. Or acum suntem în luna august şi avem 9000 de dosare. Dacă mergem în ritmul acesta şi nu se corectează Ordonanţa 57, prin amendamentele depuse de noi, probabil până în decembrie vor mai pleca 10.000 și sigur că vom fi în imposibilitatea să asigurăm siguranţa votului din 11 decembrie, pentru un simplu motiv foarte clar– nu mai avem oameni”, a declarat Coarnă, la o întâlnire cu liderii parlamentari ai PSD.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.