Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă începând de astăzi şi până în mâine dimineaţă, la ora 08.
În acest interval vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi, trecător, lapoviţă şi ninsoare, astăzi mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului.
La munte vor predomina ninsorile şi, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, se va depune un strat nou de zăpadă. Izolat precipitaţiile vor depăşi 15 – 20 l/mp.
Vântul va avea intensificări în special la munte, cu viteze de peste 60 – 70 km/h iar în restul teritoriului în general sub 50 – 55 km/h.
Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţa, 5 februarie, temperaturile vor deveni preponderent negative.
Lasă un comentariu