O adolescentă din Arad dată dispărută este căutată de polițiști.
Este vorba despre Olariu Iasmina – Roxana care a plecat în dimineața zilei de 6 noiembrie de la domiciliul ei din Arad și nu s-a mai întors.
Minora are următoarele semnalmente: 1,65 metri înălțime, 60 de kilograme, păr șaten vopsit blond, până la nivelul umerilor și ochi căprui.
La momentul dispariției purta pantaloni de blugi albaștri, o geacă kaki cu glugă și ghete negre.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la depistarea tinerei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.
UPDATE/ Adolescenta a fost găsită în Craiova
Minora a fost depistată joi de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu colegii de la Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, pe raza municipiului Craiova.
„Din declarațiile acesteia nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind predată familiei. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care minora a plecat de la domiciliu, cât și persoanele cu care s-a deplasat până în localitatea unde a fost depistată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Ce usor s-ar fi rezolvat acest caz daca si in Arad s-ar fi instalat camere video pe toate strazile mai importante (cel putin) . La Oradea acest lucru e o realitate de mai multi ani ,la Timisoara la fel . Nu ma mir ,mai ales dupa ce am aflat de la televizor ca Aradul ,in ultimii ani a accesat cei mai putini bani din fondurile europene , din zona de vest a tarii .