ALERTĂ în Grădişte! Atenţie la FALŞII POLIŢIŞTI LOCALI

ALERTĂ în Grădişte! Atenţie la FALŞII POLIŢIŞTI LOCALI

Poliţia Locală este în alertă după ce indivizi necunoscuţi care au susținut că sunt polițiști locali s-au prezentat la locuințele mai multor cetăţeni din cartierul Grădişte și le-au solicitat date cu caracter personal, inclusiv codul numeric personal, pretinzând că au nevoie de acestea pentru o acțiune a veteranilor de război.

Poliția Locală Arad aduce la cunoștința cetățenilor faptul că „nici un polițist local din Arad nu a fost și nu este implicat în vreo acțiune de «colectare» de date sau informații cu caracter personal”.

„Precizăm că polițiștii locali care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Arad poartă uniforme și însemne distinctive, inclusiv ecusoane cu numele și numărul matricol. Totodată, atunci când intră în contact cu cetățenii, polițiștii locali prezintă, conform legii, legitimația de serviciu”, subliniază Valer Mărginean, şeful Biroului Comunicare al Poliţiei Locale.

„Rugăm cetățenii cărora le sunt solicitate orice fel de date, de către persoane care susțin că sunt polițiști locali, dar nu poartă uniformă și nici nu prezintă legitimația de serviciu vizată la zi, să anunțe de îndată dispeceratul nostru, la telefonul 0257-939, pentru a putea interveni în cel mai scurt timp”, a declarat Viorica Graur, directorul general al Poliției Locale Arad.

  1. falsii polititisti locali e pleonasm. toti sunt fake-uri

    Raspunde
  2. Dati asta la tv, nu toți oameni mai in vîrstă au facebook sau net…multumesc…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.