Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) avertizează că astăzi, 10 iunie 2024, în intervalul orar 15 – 23, județul Arad se află sub atenționare meteorologică Cod Portocaliu.
Avertizarea vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată, conform informării transmise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel, sunt prognozate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 70 – 90 km/h, grindină de medii și, posibil, mari dimensiuni și averse torențiale. Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări de apă, pompierii arădeni recomandă cetățenilor să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
„În situația manifestării vântului puternic, vă sfătuim să evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau a imobilelor aflate în construcţie. Totodată, se recomandă sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime. Pentru optimizarea misiunilor de răspuns la potențialele efecte generate de fenomenele meteorologice avertizate, pompierii arădeni sunt pregătiți să asigure în cel mai scurt timp intervențiile pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție putând fi suplimentate la nevoie”, transmite ISU Arad.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, care are o funcție nouă, bazată pe inteligența artificială, și care răspunde întrebărilor pe linie de situații de urgență, dar și de pe aplicația DSU.
Lasă un comentariu