După cele două ședințe ale Consiliului Local Municipal care au avut loc astăzi, consilierii social-democrați au organizat o conferință de presă împreună cu reprezentanții de la TSD, în cadrul căreia liderul grupului PSD-ALDE din CLM a vorbit despre motivele pentru care au recurs la părăsirea sălii de ședință și situația (nerezolvată) a mandatului de consilier a lui Flavius Filip, care nu a fost validat nici a treia oară.
„Acești tineri sunt alături de consilierii locali pentru a-l sprijini pe colegul lor Flavius Filip, care prin voința și votul arădenilor, ar fi trebuit să ocupe funcția de consilier local. Doar că primarul Aradului și supușii săi, pentru că după ce s-a întâmplat în ultima perioadă în presă ne dăm seama că poate am aruncat de prea multe ori vina asupra unor oameni care nu au avut nici o vină decât să se afle sub dominarea și sub stăpânirea lui Gheorghe Falcă, au refuzat să-l voteze pe colegul nostru în CLM. După ce toate actele au fost pregătite, după ce mandatul său a fost validat de către comisia de validare, constatându-se că întreaga documentație este legală și completă, prin votul lor, supușii stăpânului Falcă, au catadicsit să răstoarne voința electoratului și să transforme CLM Arad într-o moșie a lui Gheorghe Falcă și într-un bâlci”, a declarat Vărcuș.
„Am cerut la începutul ședinței publice ordinare schimbarea ordinii de zi pentru a ne asigura că Flavius Filip, colegul nostrum, va fi validat în această ședință de consiliu, chiar dacă el nu ar fi avut dreptul să voteze, pentru că nu a participat la comisia de specialitate. Nu era vorba despre votul lui Flavius Filip în această ședință, ci era vorba despre prezența lui acolo unde l-au trimis arădenii, și anume în CLM”, susține consilierul local al PSD.
„Am ales ca formă de protest să plecăm din ședința de consiliu, deoarece evident, aceeași mașinărie sinistră de vot a primarului Falcă a votat împotriva schimbării ordinii de zi. Îi anunțăm pe această cale că nu vom vota și nu vom participa la această mascaradă pe care Gheorghe Falcă o organizează în CLM și îl vom sprijini pe colegul nostru ca să-și ocupe locul pe care i l-au dat arădenii, pe care nu i-l poate lua Gheorghe Falcă oricâte puteri are sau crede că are”, afirmă Vărcuș.
Beniamin Vărcuș a încheiat cu mențiunea că se vor face toate demersurile legale pentru ca mandatul lui Filip să fie validat, asta însemnând atacarea în contencios a hotărârii prin care nu a fost validat.
Lasă un comentariu