Alimentele românești S-AR PUTEA SCUMPI. Producătorii dau vina pe NOUA LEGE A AMBALAJELOR

Alimentele românești S-AR PUTEA SCUMPI. Producătorii dau vina pe NOUA LEGE A AMBALAJELOR

Deși TVA-ul a scăzut, alimentele s-ar putea scumpi, spun producătorii români.

Aceștia dau vina pe Legea nr. 249/2015, privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Noua lege, publicată în Monitorul Oficial din 30 octombrie 2015, va conduce la creşterea costurilor pentru reciclarea ambalajelor, afirmă producătorii.

Preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, Emil Dumitru, susţine că până acum se plăteau 65 de lei pe tona de ambalaje reciclate, în vreme ce, în urma adoptării noii legi, taxa va creşte chiar şi la 2.000 de lei pe tonă. Producătorii din industria agro-alimentară nu au apucat să-și regândească planurile de afaceri pentru a ţine cont de acest cost suplimentar, astfel că vor fi nevoiţi să apeleze la tradiţionala soluţie a scumpirilor cu un procent estimat la 30%.

Acest lucru va conduce, însă, la o altă problemă: produsele vor deveni necompetitive ca preţ în raport cu cele de import.

Producătorii din industria alimentară au, potrivit legislaţiei româneşti, anumite obligaţii legate de reciclarea deşeurilor. În principiu, ei trebuie să reintroducă în circuitul economic 60% din ambalajele pe care le produc. Acest lucru se poate face fie printr-un contract cu o companie OTR („Organizaţie de Transfer de Responsabilitate”) care să se ocupe de recilare, fie plătind 2.000 lei pe tonă de deşeuri pentru 60% din totalul de ambalaje pe care le produc.

Prima variantă a ajuns însă să fie pusă sub semnul întrebării, spun producătorii, după ce companiile OTR au fost amendate, controalele autorităţilor descoperind că se raportau cantităţi de deşeuri reciclate mai mari decât în realitate. Această problemă a avut consecințe şi asupra producătorilor agro-alimentari, care spun că acum trebuie să plătească tariful de 2.000 lei pe tonă pentru ambalajele nereciclate.

Mai mult, noua lege a crescut şi preţul cerut de companiile OTR.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.