O nouă dezbatere publică organizată la sediul USR Arad, de pe strada Dimitrie Bolintineanu, numarul 5, a strâns laolaltă numeroși utilizatori ai bicicletei și nu numai. De remarcat este participarea cunoscutului alpinist Zsolt Torok, a reprezentanților cluburilor cicliste arădene, a unor arhitecți, precum și a altor persoane care îndrăgesc bicicleta.
Întâlnirea a debutat cu o scurtă prezentare a nevoii de a oferi condiții sigure și confortabile utilizatorilor de biciclete, atât celor care se deplasează astfel din necesitate, cât și celor care o fac pentru agrement sau pur și simplu pentru a fi sănătoși. Un biciclist care alege să își lase mașina acasă înseamnă un loc de parcare în plus, o mașină mai puțin la coadă la semafor, mai puțină poluare și aer mai curat. Alegerea bicicletei ca mijloc de deplasare vine așadar cu numeroase avantaje, atât personale, cât și pentru comunitate.
S-a continuat cu prevederile legale care reglementează pistele pentru biciclete, procesul de proiectare și executare a infrastructurii rutiere pentru bicicliști în Arad. Inventarierea efectuată a scos la iveală o multitudine de neconformități, care afectează aproape în totalitate pistele construite în municipiul nostru. Participanții au agreat că respectivele piste nu oferă nici siguranță, nici confort pentru cei care au nevoie de ele, iar concluzia a fost că se impune desființarea acelora care încalcă normele legale. Decât mult și prost, mai bine puțin și de calitate, spun cei de la USR Arad. Pe viitor e nevoie să fie construite unele reale, chiar dacă asta presupune investiții mai mari și modificarea structurii stradale.
Adrian Gelu Glogovețan, vicepreședinte USR: „Pistele trebuie făcute pentru cicliști, iar noi vom colabora cu cât mai mulți dintre cei care circulă cu bicicletă. Vom demara un program de informare și educare, pentru că numeroși arădeni nu cunosc avantajele folosirii bicicletei. Inclusiv șoferii trebuie să-i sprijine pe bicicliști, deoarece, fiind mai puține mașini pe drum, se vor confrunta cu un trafic mai lejer, vor avea mai multe locuri de parcare. În paralel, bicicliștii trebuie să învețe să respecte regulile, pentru propria lor siguranță. Am convenit cu toții să identificăm acele tronsoane din orașul nostru unde se pot amenaja piste sigure, separate de traficul auto. Urmează să ne reîntâlnim cu cei interesați pe 5 octombrie, orele 18:00, la sediul USR Arad, pentru a pune pe hartie un proiect propriu, al cetățenilor.”
Lasă un comentariu