USR Arad trage un nou semnal de alarmă asupra problemelor sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul nostru. Se impun măsuri urgente, prin care populația să fie ajutată să își monteze echipamente individuale de încălzire, actualul sistem depășind deja momentul până la care mai putea fi salvat, spun ei.
Managementul defectuos și dezinteresul pentru orice fel de măsuri care să remedieze problemele, au condus la acumularea unor datorii uriașe de către sistem. În același timp, lipsa investițiilor în rețelele de transport și distribuți și în echipamentele de producere a energiei termice au condus la îmbătrânirea acestora și la funcționarea în parametrii necorespunzători, cu mari pierderi, susțin cei de la USR Arad.
„În prezent avem CET Arad în insolvență, iar CET Hidrocarburi este tăiat pe bucăți pentru fier vechi. Datoriile sistemului cresc lună de lună și în curând nu va mai putea funcționa. Gazul va fi oprit, la fel ca iarna trecută, iar arădenii vor rămâne în frig. Se impune de urgență trecerea la un nou sistem, unica variantă fiind acum montarea de centrale individuale sau de bloc. Sistemul actual este prea franjurat pentru ca altceva să funcționeze, iar costul refacerii sale este uriaș și nu merită, în condițiile în care nu mai are suficienți clienți. Soluția propusă de USR încă de iarna trecută constă în implicarea municipalității, care trebuie să susțină financiar, cu credite și subvenții, montarea centralelor la cetățenii care încă sunt beneficiari ai sistemului centralizat. Subvenția trebuie diferențiată în funcție de posibilitățile materiale ale beneficiarilor. Cu cât va întârzia mai mult implementarea acestei soluții, cu atât costurile materiale și sociale vor fi mai mari. Vrem să știm cine își va asuma responsabilitatea pentru cetățenii, pentru școlile și spitalele care vor rămâne în frig, precum anul trecut”, declară Sergiu Vlad, deputat al USR Arad
Lasă un comentariu