Compania de Apă Arad anunţă că începând de luni, 2 februarie 2015, se vor executa ample lucrări de reabilitare la artera de apă pe tronsonul cuprins între Bulevardul Dragalina și Podul Decebal.
Lucrările se vor desfășura în intervalul 2 – 8 februarie 2015.
Potrivit Companiei de Apă, „acțiunea reprezintă o continuare a lucrărilor demarate la finele anului trecut, care au fost sistate datorită sărbătorilor de iarnă și vizează reabilitarea arterei de apă. Astfel, conducta existentă având durată de viață depășită, va fi înlocuită cu o conductă din fontă ductilă cu diametrul de 700 mm, căminele vechi fiind, de asemenea, reabilitate.
Datorită complexității lucrării și gopodăriei subterane bogate în utilități pe amplasament, se va executa o săpătură largă la adâncimea de 4 metri”.
Reprezentanţii companiei mai anunţă că lucrarea necesită închiderea totală a Podului Decebal, urmând ca, în acest sens, să fie instalate indicatoare rutiere însoțite de panouri de avertizare.
distractia e ca tot traficul va fi dat peste cap