Alți doi arădeni diagnosticați cu COVID-19 au DECEDAT. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 23 de noi cazuri de CORONAVIRUS

Alți doi arădeni diagnosticați cu COVID-19 au DECEDAT. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 23 de noi cazuri de CORONAVIRUS

În ultimele 24 de ore, la Arad au fost înregistrate 23 de noi cazuri de coronavirus, iar două persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 422 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care 189 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, 224 sunt la domiciliu sau externate iar nouă sunt decedate. De asemenea, în centrele de carantină din judeţul nostru se află 224 de persoane iar 189 de persoane sunt în izolare la domiciliu.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 16 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În cadrul activităților desfășurate ieri, 3 august, până în această dimineață, la nivelul județului nostru au fost verificate 38 de obiective/locații. De asemenea, au fost verificate și 148 mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 441 persoane fizice în contextul verificărilor, fiind supuse controalelor 26 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate.

Au fost înregistrate două apeluri la linia Telverde 0800800165, unul pentru semnalarea unui caz de nerespectare a măsurilor de protecţie indiviuală de către persoane fizice iar unul pentru semnalarea unui caz de nerespectare a regulilor privind distanţarea fizică de către un operator economic.

În urma tuturor verificărilor au fost aplicate 10  sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (valoare totală amenzi 500 lei).

Amintim că situațiile de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară pot fi semnalate la numărul Tel Verde (apel gratuit) 0800800165.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.