Ambasadorul Statului Israel, în vizită la Arad. Cu ce ocazie a venit în orașul nostru

Ambasadorul Statului Israel, în vizită la Arad. Cu ce ocazie a venit în orașul nostru

Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea, a avut ieri o întrevedere cu Ambasadorul Statului Israel, Excelența sa Tamar Samash, la sediul Instituției Prefectului – Județul Arad.

Prezentă la Arad în contextul sărbătoririi celor 300 de ani de la stabilirea primelor familii de evrei în municipiu, Excelența sa a transmis un mesaj care vine să întărească sentimentele de cooperare și bună înțelegere care au guvernat în istorie relațiile dintre etnicii evrei și români din zona Județului Arad. Florentina Horgea, prefectul județului Arad, i-a mulțumit pentru vizită, exprimându-și speranța în dezvoltarea inițiativelor de colaborare existente între reprezentanți ai Statului Israel, organizații ale etnicilor evrei din România, respectiv autoritățile publice sau mediul de afaceri.

„Am salutat gestul Excelenței sale de a participa la evenimentele organizate cu prilejul celor 300 de ani de la stabilirea primelor familii de evrei în Arad, ținând cont de importanta contribuție a etnicilor evrei în dezvoltarea orașului nostru. Am apreciat de asemenea implicarea domniei sale în problemele comunității evreilor din Arad, precum și dorința de a stabili noi punți de comunicare între aceasta, Statul Israel și autoritățile publice sau reprezentanți ai mediului economic arădean. Din partea mea, în calitate de Prefect al Județului Arad, am transmis deplina dorință de colaborare în orice aspecte legate de comunitatea evreilor din județul nostru”, a declarat Florentina Horgea.  

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.