O ambulanță care transporta un copil la spital a fost implicată, vineri, într-un accident rutier.
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 14.30, la un accident rutier produs între o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad și un autoturism. Accidentul a avut loc în municipiul Arad, în zona Podgoria.
„La locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Arad și două ambulanțe SAJ. Din ambulanța SAJ implicată în accident au fost preluate două persoane (adult și minor) care erau transportați spre spital iar personalul de pe echipajul SAJ implicat în accident nu a necesitat îngrijiri medicale. În autoturism se afla o persoană care a fost evaluată medical la fața locului și a refuzat transportul la spital. Toate persoanele implicate în accident erau conștiente, cooperante și neîncarcerate. Cele două persoane care se aflau în ambulanța implicată în accident au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare Pompierii militari arădeni au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad .
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
















Lasă un comentariu