„Ambulanţa pentru Monumente” salvează clădirile de patrimoniu și ajunge și la Arad! Despre ce este vorba

„Ambulanţa pentru Monumente” salvează clădirile de patrimoniu și ajunge și la Arad! Despre ce este vorba

Asociația Monumentum, Asociația pentru Patrimoniu Activ – PACT şi partenerii săi îi invită pe arădeni la prezentarea proiectului AMBULANȚA PENTRU MONUMENTE. INTERVENȚIE DE PUNERE ÎN SIGURANȚĂ A PATRIMONIULUI IMOBIL, susţinută de Eugen Vaida şi Diana Belci, care va avea loc vineri, 18 ianuarie 2019, ora 18.00 la sediul Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Arad, strada Cloşca nr.5, Arad.

Această expoziţie itinerantă prezintă experienţa acumulată de proiect prin cele 18 intervenții de urgență asupra unor monumente degradate din județele Sibiu, Mureș, Brașov, Maramureș, Sălaj, Alba, Hunedoara, Caraș Severin și Timiș, spun organizatorii.

„Din 2018, proiectul s-a extins în zona Banatului, fiind finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România din Timbrul de Arhitectură şi funcţionând independent prin Asociația pentru Patrimoniu Activ – PACT. Dorinţa noastră este ca acesta să fie replicat în cât mai multe regiuni ale țării, inclusiv la Bucureşti, pentru a putea salva eficient patrimoniul prin participarea activă a societății civile și prin dezvoltarea spiritului filantropic în domeniul patrimoniului. În acest sens prezentarea se adresează nu numai arhitecților, ci tuturor reprezentanților societății civile care au activitate sau doresc să se implice în domeniul prezervării patrimoniului”, declară organizatorii.

„Ambulanța pentru Monumente” este un proiect de voluntariat conceput în 2016 de Asociația MONUMENTUM cu următoarele obiective:
1. activități în teren, de monitorizare și intervenție în situații de urgență;
2. activități de formare profesională și de stimulare a voluntariatului în domeniul conservării patrimoniului cultural;
3. mobilizarea comunităților în asumarea și transmiterea moștenirii culturale;
4. revitalizarea meșteșurilor și mobilizarea resurselor locale (inclusiv cu utilizarea materialelor tradiționale);
5. stimularea activităților filantropice și de implicare sub varii forme a societății civile în conservarea patrimoniului cultural.

Arădenii sunt așteptați la expoziție pentru a afla mai multe despre „Ambulanța pentru Monumente”.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.