Un cabinet de medicină de familie a fost amendat cu 6000 de lei de Direcția de Sănătate Publică.
Instituția anunță că a demarat controale în toate spitalele, ambulatoriile și cabinetele medicilor din județul Arad.
DSP a prezentat și fotografii din cabinetul sancționat, explicând: „În cazul din fotografii, într-un cabinet de medicină de familie, în care se desfășoară și activitate de vaccinare, au fost identificate mai multe neconformități: medicamente și materiale sanitare cu timp de valabilitate depășit și multe alte aspecte care nu trebuie să existe într-un cabinet medical. Sancțiunea aplicată se ridică la 6.000 de lei, conform, HG 857/2011, cu un timp maxim de șapte zile pentru conformare”.
Salvat de vaccinare
De remarcat, că activitatea cabinetului nu a fost suspendată „deoarece suntem în plină campanie de vaccinare, cu toate că aceasta era abordarea corectă”, potrivit DSP.
„Vom continua controalele în următoarele săptămâni în tot județul Arad. Scopul controalelor nu este de a sancționa, ci de a garanta pacienților accesul la un act medical în condiții de siguranță. Chiar dacă este doar un caz izolat, trebuie să tragem un semnal de alarmă că nu vom tolera astfel de neconformități, dacă vom mai întâlni situații asemănătoare. Trebuie să conștientizăm că actul medical trebuie să se desfășoare în condiții de igienă și siguranță, la toți furnizorii de servicii medicale de stat sau private. Suntem alături de medicii și instituțiile sanitare care fac eforturi deosebite pentru a asigura un standard ridicat de calitate în furnizarea de servicii medical”, transmite DSP Arad.
Lasă un comentariu