Un brad din doze de vaccin consumate a fost realizat la centrul de la Palatul Copiilor din Bucureşti . Coordonatorul centrului şi firma care trebuia să preia deşeurile medicale au fost amendaţi cu 90.000 de lei.
Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum și operatorul autorizat pentru transportul deșeurilor medicale, din același centru, au fost amendați cu 90.000 de lei, de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM).
Mai mult, compania de transport s-a ales și cu o notificare către Agenția pentru Protecția Mediului, în vederea suspendării activității, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deșeurilor medicale, în vederea eliminării.
„Am fost sesizați în privința existenței unor construcții din deșeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureștiului, iar echipa de control a GNM a găsit și sancționat mai multe abateri legate de folosirea și transportul deșeurilor medicale de acolo. Cele trei sancțiuni contravenționale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcțiile respective au fost desființate și ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deșeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, așa cum prevede legea”, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.
[…] post Amendă uriașă pentru construirea unui brad din doze de vaccin și nerespectarea normelor de trans… appeared first on […]
Oricum noaptea mintii, retardati in toata regula. Un 10 pt Garda de Mediu !!!!!