Polițiștii arădeni au aplicat amenzi în valoare de câteva zeci de mii de lei în urma unei acțiuni ce a avut loc pe raza județului.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că la data de 23 martie, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe raza județului, privind legalitatea transportului de marfă și persoane.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 153 de sancțiuni contravenționale în valoare de 63.420 de lei, dintre care: 5, conform O.G. 37/2007, privind timpii de odihnă; 1, conform H.G. 69/2012, privind operatorii de transport rutier; 29, conform Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19; 118, conform O.U.G. 195/2002, privind conducerea pe drumurile publice.
Au fost verificate 341 de autovehicule, reținute 4 permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad precizează că aceste acțiuni se desfășoară permanent, pe toate drumurile publice de pe raza județului Arad.
Lasă un comentariu