Polițiștii au aplicat amenzi „pe bandă rulantă” în față la Atrium Mall.
Conducătorii auto care au nesocotit marți, 10 decembrie 2019, semnificația indicatorului „ oprirea interzisă” instalat în urmă cu trei luni de zile în zona Atrium Mall, la decizia Comisiei de Sistematizare a Circulației, au fost sancționați contravențional de către polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice, pentru încălcarea prevederilor H.G. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
În urma multiplelor sesizări prin intermediul cărora cetățenii semnalau Direcției Generale Poliția Locală Arad în legătură cu încălcarea, în mod repetat, de către participanții la trafic a semnificației respectivului indicator opt șoferi indisciplinați au fost sancționați contravențional cu amenzi în cuantum de 2.320 de lei, iar două autovehicule staționate neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă” au fost ridicate, informează DGPLA.
Lasă un comentariu