Întârzierile s-au ținut lanț, în ultimele zile, în transportul aerian, atrăgând semne mari de întrebare cu privire la siguranța avioanelor TAROM.
Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) a deschis o anchetă, după ce au fost semnalate 5 incidente aviatice în care erau implicate aparate de zbor aparținând Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.
Prima notificare a fost primită în data de 13 octombrie, în jurul orei 23.00, după ce pilotul comandant al unei aeronave, cu 42 de persoane la bord, care urma să efectueze o cursă internă București-Iași, a întrerupt decolarea datorită unor vibrații puternice la jamba de bot și a decis întoarcerea la poziția de parcare. Incidentul s-a produs la ora 21.20, iar două ore mai târziu o echipă din cadrul CIAS s-a deplasat la locul accidentului și a demarat o investigație.
O altă aeronavă TAROM a avut, vineri, probleme înainte de decolare. Incidentul vine la doar o zi după ce alte două avioane ale companiei au raportat defecțiuni tehnice.
Cursa Bucureşti-Timişoara, care trebuia să decoleze vineri de la ora 12.40 de pe Aeroportul „Henri Coandă”, a fost amânată pentru aproximativ două ore, din cauza defectării unui difuzor.
Un avion al companiei TAROM care trebuia să ajungă, joi, la Iaşi a ratat decolarea de pe Aeroportul „Henri Coandă”. Aparatul a fost întors de la capătul pistei şi readus în zona terminalului, iar pasagerii au fost invitaţi să coboare din aeronavă.
„Au fost mai multe decolări și întoarceri, însă, noi investigăm doar cazul TAROM București — Iași. Este vorba despre o investigație și nu o anchetă, pentru că ancheta presupune găsirea vinovaților, iar noi vrem să ne dăm seama de ce s-a ratat decolarea. În cadrul investigației avem în vedere mai multe componente: și procedurile de pe aeroportul Otopeni și cum a acționat pilotul, deci nu e doar TAROM”, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al agenției, Nicolae Stoica. Acesta a ținut să sublinieze că pasagerii TAROM pot călători în siguranță, existând foarte multe cazuri de întreruperi de decolări sau ratări ale aterizării, care nu intră în sfera evenimentelor ce se investighează.
Oficialul CIAS a mai spus că investigația „va dura un pic”, deoarece cutiile negre de pe aeronavă trebuie trimise în Franța, pentru decodificare.
Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe a recunoscut că avioanele TAROM au probleme tehnice care trebuie remediate urgent, pentru ca avioanele să nu mai aibă întârzieri.
În ultimele luni, aeronavele companiei de stat s-au confruntat cu defecţiuni şi pe aeroporturile din străinătate.
Cursa de Amsterdam s-a întors la Bucureşti, în data de 30 septembrie, după 35 de minute de la decolare.
Pilotul aeronavei Tarom a fost cel care a decis să revină pe aeroportul Otopeni, din motive de siguranță. La bordul avionului se aflau 117 pasageri.
Lasă un comentariu