Parcul Natural Lunca Mureșului a împlinit, zilele trecute, 17 ani de la înființare, ocazie cu care, la Centrul de Vizitare Ceala a fost sărbătorită sâmbătă, 4 iunie 2022, Ziua Parcului Natural Lunca Mureșului.
„Cu acest prilej am cântat și am dansat, am tras cu arcul, ne-am cățărat și ne-am dat cu tiroliana, am jucat baschet, am participat la activități cercetășești, am concurat cu bicicletele și la orientare, am învățat istorie și să facem mărgele, picturi și fotografii, spre bucuria celor mici și mari, care ne-au fost alături în număr mare.
Nu ne rămâne, așadar, decât să le mulțumim tuturor partenerilor și participanților pentru că, împreună, am avut parte de o aniversare frumoasă și să sperăm că mesajul nostru, de a respecta natura, a fost bine înțeles”, transmite R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A.
Foto: Brighita Niță, Mircea Boran, Ovidiu Filip
Lasă un comentariu