Antidot fiscal în 60 de minute

Antidot fiscal în 60 de minute

La sfârșitul lunii august, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad, prin Centrul de Antreprenoriat, în parteneriat cu Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie, a organizat a VIII-a ediție a webinarului „Antidot fiscal în 60 de minute”.

Realizatorul și moderatorul evenimentului a fost, și de această dată, conf. univ. dr. Marius Boiță, care, împreună cu participanții, a dezbătut teme ale legislației fiscale : impozitul pe profit, TVA, accizele, Declarația 112, procedura de emitere a documentului portabil A1, calculul cifrei de afaceri pentru aplicarea facilităților fiscale în sectorul construcțiilor, stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale, două sau mai multe CIM, femeia antreprenor, și alte subiecte de interes pentru participanți.

Universitatea noastră, prin Centrul de Antreprenoriat, a sprijinit dintotdeauna și continuă să fie alături de mediul de afaceri, prin implementarea de bune practici şi desfăşurarea unor acțiuni specifice, organizând conferinţe, workshopuri, webinarii de informare, consultanță/asistență în afaceri, cercetare, dezvoltare și inovare, respectiv formare și perfecționare continuă a adulților în domeniul antreprenorial la care au participat antreprenori, cadre didactice, cercetători, studenți, masteranzi, doctoranzi și alte categorii sociale şi practicieni ȋn diverse domenii.

În acest sens, venim ȋn sprijinul mediului de afaceri, oferind sprijin şi suport comun pentru participarea la manifestări științifice, sub forma unor simpozioane, conferințe, sesiuni ştiințifice, workshopuri, webinarii, expoziţii, demonstraţii, târguri; sprijin şi suport logistic necesar pentru organizarea evenimentelor de business.

Conf. univ. dr. Boiţă Marius, Directorul Centrului de Antreprenoriat – U.V.V.G. Arad: „Având ȋn vedere dinamica modificărilor legislative ȋn continuă schimbare, Centrul de Antreprenoriat a sprijinit constant, prin transferul și valorificarea de bune practici, antreprenorii şi practicienii. Prin organizarea acestui Webinar, în ultima săptămână a fiecărei lună, avem ca scop aplicarea, adaptarea şi preluarea ȋn timp real a noilor modificări legislative, acest aspect fiind vital pentru buna desfăşurare a activităţii firmelor. După cum știm deja, necunoaşterea și  neaplicarea modificărilor legii  poate afecta grav bugetul entităţii, ducând la modificări majore ale afacerii”.

Pentru cei care doresc să participe la webinarele noastre, urmăriți pagina noastră de facebook https://www.facebook.com/uvvgarad, unde se postează linkul de acces.

Vă așteptăm online, la următorul webinar, în ultima săptămână din septembrie!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.