„Economie socialǎ şi antreprenoriat social – de la teorie la practicǎ” a fost tema ediţiei cu numărul V a webinarului „Antidot fiscal în 60 de minute”.
Sub egida „Zilelor Academice Arǎdene”, în sistem hibrid (fizic şi online), în Campusul Universitar al Universitǎţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a avut loc ediţia cu numărul V a webinarului „Antidot fiscal în 60 de minute”.
Organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prin Centrul de Antreprenoriat UVVG, ȋn parteneriat cu Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie, evenimentul i-a avut ca invitaţi pe prof. univ. dr. Horaţiu Şoim, invitat permanent, Mădălina Blaga, antreprenor, Maria Truţa, manager proiect şi Laura Andreş – preşedintele Asociaţiei Oaza Arad şi preşedintele sucursalei Arad a Colegiului Naţional al asistenţilor sociali. Tema prezentată – „Economie socialǎ şi antreprenoriat social – de la teorie la practicǎ” – a dezbătut programe în desfǎşurare privind îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru persoanele vulnerabile sau pentru membrii comunității care nu au acces la suficiente resurse pentru a se dezvolta. Aceste programe se desfǎşoarǎ prin intermedierea, inițierea și implementarea de activități, campanii și alte activități educative, pe care beneficiarii proveniți din medii defavorizate nu și le pot permite din punct de vedere financiar.
Au participat antreprenori, practicieni din domeniul financiar contabil, economic-fiscal şi alte domenii, oameni de știință, cercetători, economişti, jurişti, ingineri, asistenţi sociali, profesori, studenți, masteranzi, doctoranzi, antreprenori, inspectori şi consilieri din cadrul ANAF și alte categorii sociale.
„Având ȋn vedere dinamica modificărilor legislative ȋn continuă schimbare, Centrul de Antreprenoriat UVVG a acordat sprijin prin transferul și valorificarea de bune practici pentru antreprenori şi practicieni, aplicarea, adaptarea şi preluarea ȋn timp real a noilor modificări legislative prin organizarea acestui Workshop susţinut lunar. Necunoaşterea ori neaplicarea modificărilor legii afectează grav bugetul entităţii, ducând la modificări ale afacerii. În acest context, invit pe toţi concetǎţenii la mai multǎ empatie şi implicare, întrajutorare şi suport moral faţă de cei aflaţi în dificultate”, precizează redactorul şi moderatorul webinarului, conf. univ. dr. Marius Boiţă, directorul Centrului de Antreprenoriat din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Lasă un comentariu