Ministrul Muncii a făcut un anunț cu privire la pensii, care ar urma să fie majorate în septembrie.
„Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie”, susține ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„Vor ajunge la timp! Următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp. Aud că strategii PSD sugerează pregătirea liniei de atac contra Guvernului pe tema întârzierilor în plata pensiilor din luna septembrie. Ar cheltui oricât ca să câştige politic şi speră că nu va funcţiona, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o. Cu o mână de oameni serioşi din CNPP cărora le mulţumesc pentru tot efortul din aceste zile! De dragul câştigului politic, PSD s-ar bucura dacă întârzie livrarea pensiilor în septembrie. Vom duce lucrurile cu bine până la final! Pensiile vor ajunge la timp. Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie. Merită respect! Respectul se câştigă prin seriozitate”, a declarat Violeta Alexandru, Ministrul Muncii, într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook.
Lasă un comentariu