Operatorul RETIM Ecologic Service SA anunță modificarea tarifelor de colectare și transport a deșeurilor municipale pentru Zona 1 a județului Arad, începând cu luna august 2021.
Potrivit RETIM, au fost modificate tarifele de colectare a deșeurilor atât pentru persoanele fizice cât și agenți economici. „Factorii externi care determină modificarea acestor tarife sunt creșterea salariului minim pe economie, inflația înregistrată de la precedenta modificare de tarife, modificarea valorii tichetelor de masă (în cadrul plafonului legal) și luarea în calcul a numărului actual de persoane (beneficiarii serviciului) în conformitate cu evidența utilizatorilor menținută la zi de către operator împreună cu unitățile administrativ teritoriale”, precizează RETIM.
Solicitarea de modificare a tarifelor a fost înaintata de RETIM către ADISIGD încă din luna martie 2021, procesul de analiză și verificare a acestei fundamentări fiind finalizat la începutul lunii iunie 2021. Ca urmare a deciziei majoritare a UAT-urilor membre ale Zonei 1, pentru alinierea la dispozițiile legale ale art. 26 al. 2 din Legea 101/2006 actualizată, care stipulează obligativitatea unităților administrativ teritoriale de a întocmi, împreună cu operatorul, o evidență la zi a utilizatorilor cu și fără contract de salubrizare, au avut loc acțiuni de verificare în teren a evidenței utilizatorilor cu și fără contract.
Propunerea de modificare a tarifelor a fost trimisă, prin hotărâre AGA a ADI-SIGD Arad, spre analiză și dezbatere, în toate consiliile locale ale UAT-urilor membre ale Zonei 1 și a fost aprobată în marea majoritate a acestora. Ulterior, propunerea de modificare a tarifelor RETIM a fost aprobată, în baza hotărârilor consiliilor locale, de Adunarea Generală a Asociaților ADI SIGD Arad și a fost încheiat actul adițional la contractul de delegare având ca obiect modificarea tarifelor.
Mai jos sunt prezentate tarifele aplicabile anului 3 contractual precum și noile tarife:
- Pentru Persoane fizice , tarife exprimate în Lei cu TVA
Tarif – populaţie | U/M | Tarif aferent anului 3 contractual cu TVA | Tarif nou – cu TVA |
Populaţie urban | lei/persoană/lună | 11.28 | 11.75 |
Populaţie rural | lei/persoană/lună | 4.86 | 5.46 |
- Pentru persoane juridice – tarife exprimate în Lei fără TVA
Tarif – persoane juridice | U/M | Tarif aferent anului 3 contractual fără TVA | Tarif nou – fără TVA |
Agenţi economici şi Instituţii Publice | lei/tonă | 452.76 | 443.54 |
Localităţile care aparţin Zonei 1 a judeţului Arad sunt următoarele: Municipiul Arad, Oraşul Curtici, Oraşul Nădlac, Oraşul Pecica, Oraşul Pâncota, Oraşul Sântana, Comuna Covăsinţ, Comuna Dorobanţi, Comuna Fântânele, Comuna Felnac, Comuna Frumuşeni, Comuna Iratoșu, Comuna Livada, Comuna Peregu Mare, Comuna Macea, Comuna Secusigiu, Comuna Semlac, Comuna Şagu, Comuna Şeitin, Comuna Şiria, Comuna Şofronea, Comuna Vinga, Comuna Vladimirescu, Comuna Zădăreni, Comuna Zimandu Nou.
[…] post Anunț IMPORTANT de la RETIM: Au fost MODIFICATE TARIFELE de colectare și transport appeared first on […]