Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început să implementeze, în urmă cu un an, programul de modernizare a instituţiei.
Așa se face că, începând cu săptămâna aceasta contribuabilii vor putea plăti impozitele și taxele către bugetul statului cu cardul în 53 de sedii ale Agenției din 10 judeţe, în care au fost instalate terminale POS.
Un număr de 52 de POS-urile au fost, deja, instalate de către Banca Transilvania în 28 de sedii ale Fiscului din judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, iar alte 49 de POS-uri au fost instalate de Garanti Bank la 25 de ghişee ale Fiscului din judeţele Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş.
Cele două bănci au câştigat licitaţiile organizate de către direcţiile regionale ale ANAF din Galaţi şi Timişoara. Licitaţiile pentru celelalte direcţii regionale sunt în curs, potrivit anunțului făcut de ANAF.
Agenția are opt direcţii regionale şi peste 200 de administraţii financiare în toată ţara, iar potrivit unui raport întocmit recent, și-a îmbunătăţit gradul de colectare cu 7,8% în ultimul an.
Lasă un comentariu