Compartimentul de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost dotat recent cu diferite aparate necesare investigațiilor oftalmologice. Investiția se ridică la aproximativ 80.000 de lei și a fost făcută de Primăria Arad.
Una dintre prioritățile Primăriei Arad în ceea ce privește Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad o reprezintă, susțin reprezentanții instituției, dotarea cu aparatură performantă a Compartimentului Oftalmologie.
După ce anul trecut a fost achiziționată aparatura necesară pentru operațiile de cataractă, în toamnă, municipalitatea a cumpărat un tonometru cu rebound, o masă de elevație și o masă de operație oftalmologică în valoare totală de 57.000 de lei.
Acum la final de an, primăria a mai investit aproximativ 80.000 de lei în dotarea compartimentului cu diferite aparate necesare investigațiilor oftalmologice.
„Acum, mai mult ca oricând, ne bucurăm că putem să investim în sistemul medical din Arad. Am promis că vom sprijini aceste investiţii şi vom face acest lucru şi pe viitor. În condiţiile unui buget local grav afectat de noile măsuri fiscale, efortul municipalităţii arădene, va fi mai mare, dar nu vom abandona obiectivul propus: dotarea spitalelor arădene la standarde europene”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Aparatura achiziționată este de un real folos atât pentru medicii din cadrul compartimentului cât și pentru pacienți.
„Aparatura primită este reprezentată de un biomicroscop performant folosit pentru examinarea în detaliu a globului ocular și de un autokeratorefractometru, util pentru determinarea dioptriilor. Aparatul ajută la prescripția corecției optice (ochelari) dar și la aflarea puterii dioptrice a corneei, utilizată în calculul implantului de cristalin artificial în cadrul operației de cataractă. De asemenea, s-au mai achiziționat un optotip și o lampă scialitică, utile sălii de operație”, a declarat dr. Roxana Trînc, medic-șef al Compartimentului de Oftalmologie.
Lasă un comentariu