„Acesta este strigatul nostru de ajutor către voi oameni darnici și binevoitori. Este strigatul disperat al unor parinti care ar face orice pentru a-și salva copilul. #Carlaeroulnostru este un copil cu o atitudine mereu pozitivă, un luptător desăvârșit care în ciuda tuturor problemelor de sănătate avute în trecut și a celor mai recente care ar doborî și un adult, merge înainte cu un optimism și o putere molipsitoare pentru toți din jurul ei. Este un copil silitor care în ciuda tuturor problemelor și a absentelor de la scoala cauzate de vizite la medici și internări în spitale, a reușit sa termine primul semestru al clasei a VI a cu media 9,31.
De la vârsta de 4 ani, atunci când au început problemele medicale, în urma unei tumori renale a pierdut rinichiul stâng, viata ei a fost un dute vino între spital și grădiniță, apoi școală. La vârsta de 9 ani, tumora a recidivat pe rinichiul drept, pierzând în urma operației o parte și din acesta. Cu toate acestea a perseverat și mers mai departe. La vârsta de 10 ani, medicii au descoperit ca suferă și de Scolioză, Tiroidă multinodulară. La 11 ani, noduli pulmonari. Anul acesta, în ianuarie 2022, după 2 ani de controale, spitale, medici, în Arad, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș, s-a descoperit o tumora care ajunsese deja la 17 cm. A fost operata cu succes la Târgu Mureș doar ca rezultatul examenului Histopatologic a căzut ca un traznet asupra noastră: Tumora cervicala Sertoli-Leydig & Rabdomiosarcom. Este o tumoră malignă extrem de rară și foarte agresivă. Având în vedere istoricul medical pe partea renală, un tratament corespunzător se poate efectua doar în străinătate, dar cu niște costuri uriașe imposibil de atins de noi, o familie simplă din România. De aceea, vă solicităm ajutorul și susținerea voastră, a oamenilor de bine. Pentru cei care vor să vadă documentele medicale vi le putem pune la dispoziție în privat, deoarece ele conțin multe date cu caracter personal.
Vă mulțumim. Doamne ajută!”
Lasă un comentariu