Doar în ultima lună s-au vândut apartamente în valoare de aproape 1 milion de euro
Situat în mijlocul oraşului, Arad Plaza se dovedeşte a fi un proiect deosebit nu numai datorită locaţiei sale ultracentrale ci şi a calităţii locuirii pe care o va oferi. Grădinile suspendate, adevărate spaţii verzi aflate la diferite etaje, care aduc natura în centrul oraşului, sunt doar o evidentă dovadă a plusului de valoare şi de calitate a vieţii de care se vor bucura viitorii proprietari şi locatari. Iar această calitate se dovedeşte a fi căutată, dezvoltatorul proiectului, Wallberg Properties, anunţând vânzări în valoare de aproape un milion de euro în luna iulie.
„Avem clienţi care locuiesc momentan în afara României şi care sesizează foarte bine şi exploatează acum această oportunitate. Ei ştiu că, în orice parte a lumii civilizate, valoarea locuinţelor din zonele ultracentrale creşte pentru că cererea creşte, iar disponibilitatea nu ţine pasul. Ultracentral înseamnă limitat, înseamnă confort, înseamnă prestanţă, înseamnă statut, atribute care au întotdeauna valoare, iar nivelul calitativ superior al Arad Plaza le depăşeşte aşteptările. Avem clienţi din Austria, Franţa, Germania, Ungaria dar şi din New York”, declară Dorin Cura, CMO Wallberg Properties.
Spre deosebire de alte oferte din piaţa imobiliară a oraşului, apartamentele Arad Plaza vor fi livrate finisate la cheie, evitându-se astfel goana nebună după meşteri şi materiale de finisare, precum şi disconfortul existent într-o clădire în care unii locuiesc şi alţii încă construiesc. Tot ceea ce mai trebuie să facă viitorul proprietar este să mobileze apartamentul după gustul său şi apoi să se mute sau să-l închirieze.
„Este un proiect deosebit, plasat ultracentral, care cred că se poate dovedi o soluţie optimă şi pentru cei care muncesc în străinătate, deoarece apartamentul nu numai că nu generează cheltuieli dar poate fi închiriat, generând astfel bani frumoşi până când se întoarc acasă. August este luna concediilor şi a investiţiilor în ţara natală, iar acest august al anului 2017 este ultima lună în care cei veniţi în concediu în ţară vor putea cumpăra apartamente în Arad Plaza la prima mână”, a mai spus Dorin Cura.
Cei interesaţi să afle mai multe detalii despre apartamente pot vizita www.aradplaza.ro, iar dacă doresc să stabilească o întâlnire pentru a discuta concret şi condiţiile financiare, sunt invitaţi să sune la 0786.703.703.
Pereţi exteriori de jumătate de metru!
Pereţii exteriori sunt construiţi din cărămida eficientă de 30 de centimetri grosime, pe care va fi placat un termosistem cu polistiren de 15 centimetri grosime. Astfel, cu toate finisajele, la Arad Plaza pereţii exteriori au o grosime de aproape jumătate de metru!
Tâmplărie tripan
Tâmplaria apartamentelor este cu profil PVC german, cu 3 sticle în grosime de 48 de milimetri. Cele trei rânduri de sticlă izolează excelent, coeficientul de transfer termic fiind între 0,6 şi 0,8 W/mk. Sticla din interior este laminată, pentru a evita eventuale accidentări datorate spargerii acesteia.
Lasă un comentariu