Un arădean în vârstă de 42 de ani, bănuit că ar fi omorât o femeie din Pâncota, a fost reținut de polițiști la două luni de la comiterea faptei.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad infomrează că, în urma unor activități investigative complexe desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului Criminalistic și Poliției orașului Pâncota, a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Pâncota.
„Din cercetări, a reieșit că cel în cauză, la data de 26 februarie 2022, ar fi pătruns în locuința unei femei, din localitatea Pâncota, cu intenția de a sustrage bunuri. Bărbatul ar fi fost surprins de victimă, în timp ce se afla în casă, aplicându-i acesteia mai multe lovituri care au dus la decesul femeii. După săvârșirea faptei, bărbatul a plecat din imobil cu mai multe bijuterii și telefoane mobile. La data de 27 aprilie a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, la domiciliul bărbatului bănuit, de unde au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și omor calificat. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Institutului Național de Criminalistică – Biroul de Expertize Genetice Judiciare și al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicay de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJJ) Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Sursă video: IPJ Arad
[…] Citeste continuarea pe newsar.ro […]