ARĂDENI, dacă vă pasă, OPRIȚI-L până mai puteți!

ARĂDENI, dacă vă pasă, OPRIȚI-L până mai puteți!

În ultimii ani, presa, cea care nu este plătită să spună ce vor politicienii, a atras atenția în nenumărate rânduri cu privire la derapajele de la civilizație ale primarului ales pe bandă rulantă.

S-a scris despre rețeta cu care unii fac bani câți vor mușchii lor, dar societatea în ansamblul ei nu a reacționat. Din contră. Pare că o face înadins, alegându-i în continuare pe aceeași oameni distrugători de ban public.

În ideea că alții mai buni nu sunt, societatea din Arad convinsă că face cea mai bună alegere, se încăpățânează în a-l păstra în fruntea urbei pe unul dintre cei mai cheltuitori dintre primarii pe care i-a avut Aradul. Dacă pe una din băncile de pe Mețianu, individul, adică noi taxații, a plătit bani cât pentru un Logan iar patinoarul a costat 1 milion de euro (în timp ce la Timișoara, Ciuhandu l-a făcut cu zero bani), acum noul împrumut, care în mod sigur îi va răsplăti pe mulți dintre cei care s-au ostenit în realegerea lui, va fi cheltuit pe invenții cu un singur adjectiv: nesimțire. Regenerare urbană sună frumos, doar că traducerea în limba română are o nuanță de furt calificat. În timp. Nu imediat. Doar să dispară cei care mențin România în starea de a fi jefuită. Nu are nimeni a se pronunța cu privire la oportunitate, așa zice legea, dar când peste un timp se vor descoperi prețurile plătite pe acea oportunitate va fi deja prea târziu, pentru că va fi reactivat automatismul: Important e că a făcut ceva, ce dacă a furat și el de-o cinzeacă? Cam așa stau lucrurile, dragi arădeni. Întotdeauna, în astfel de momente se găsesc șmecheri care fac bani pe prostia și sărăcia oamenilor. În timp ce unii abia își târăsc zilele, alți prosperă exponențial. Nu cred că mai este cazul să amintim de diferențele de statut ale celor care s-au perindat prin Primărie. De la primar la consilieri, mai ales după 2004 încoace. În istorie au fost oameni de acest soi cu duiumul, dar la împlinirea vremilor lor cei mai mulți au dat socoteală în timp ce poporul își plângea de milă și se mira cât a fost de fraier. Sau, cât timp a fost fraierit… Faptul că nimeni dintre cei puși să păzească sistemul nu ia în seamă descoperirile presei nu înseamnă că ele nu sunt adevărate, ci doar că în mod sigur, o mână se spală pe alta. Și apoi, dacă spui despre cineva că e hoț iar justiția spune că e om cinstit te poți trezi cu un dosar de calomnie de te ia disperarea. Noi nu spunem că e hoț ci doar că face lucruri inutile pe bani mulți. Și că ar fi timpul ca poporul să-și facă, el, judecata. Nu la vot, că acolo întotdeauna va ieși cine trebuie, ci pe platou, în fața națiunii. Din păcate, la alegerile din luna iunie nimeni nu a reușit să rupă gura târgului, ceea ce ne duce la ideea că nu prea avem alternativă. Ba da, avem, doar că sunt mulți care se pricep, sunt chiar onești, doar că nu au loc printre găinarii din politica arădeană.

Prezenta luare de poziție nu este un îndemn, ci doar un strigăt de alarmă pentru cei care se simt responsabili de a nu pune poveri pe viitorul copiilor noștri și a-i lăsa să-şi construiască orașul fără ciuntiri inutile și greu de reparat mai târziu.

Pentru că asta a făcut Falcă în cei 12 ani de când arădenii l-au pus primar.

P.S. Cei de dinainte, care ne-au lăsat orașul în starea de care acum doar ne mai amintim, chiar dacă aveau puterea să decidă de capul lor, totuși s-au dovedit a fi oameni de înaltă ținută morală, lăsându-ne un spațiu în care am putut respira cu toții – de la copii, la maturi și pensionari. Acum, odată cu alegerile libere, ne-am pricopsit cu tot soiul de indivizi ale căror decizii nu se pot încadra nici măcar în codul penal, întrucât cei care l-au întocmit nu s-au gândit că în timp unii vor comite ceva ce societatea nu a inventat. Iar asta ne face pe noi să ne dorim ca mama ticăloșilor să facă implozie pentru a nu mai ajunge la masa de nașteri.

  1. O analiza perfecta.Din pacate e in zadar.

    Raspunde
  2. Alti primari nu prea au facut nimic si din motivul ca pe vremea lor nu existau fonduri europene, nu ca nu ar fi facut daca ar fi avut din ce… Dar prostimea nu isi da seama de asta, si voteaza cu #afuratdarasifacut…

    Raspunde
  3. Poate că a furat ,dar a făcut foarte multe pentru Arad.Dacă el nu era poate nu aveam nici măcar o stradă secundară asfaltată.Iar înainte să-l puneți într-o ipostază urâtă amintiți-vă că tot ce a promis a și făcut. Avem autostradă rezistentă?
    Avem!
    Avem peste 98% din străzi asfaltate?
    Avem !
    Avem transport public care să facă față în tot orașul?
    Avem!
    Așa că nu uitați că mai avem și un mare proiect de modernizare în cartierul Alfa care stă să înceapă . Și nu doar în Alfa,ci în tot orașul.

    Raspunde
  4. Nimeni nu se sesizeaza ca omul asta cu nume de FALCA,chiar e nebun,sfideaza legea,sfideaza aradenii ,dar am speranta ca dumnezeu ne va scapa de el!

    Raspunde
  5. Ionut Dochita-Mihailescu 22 iulie, 2016, 12:29 am

    Oamenii au avut ocazia ( si a tinut numai de ei) sa nu ajunga in situatia asta. De ce sa te lupti pentru cineva care a facut nani? Lasa-i sa plateasca. Scump.
    Poate asa vor deschide ochii.

    Raspunde
    • Come on…din 11 comentarii…1 comentariu Pro Falca si 10 Anti. Unde ati fost mai oamenilor cand au fost alegerile? La pesuit? Sau ploua prea tare si va era groaza sa nu va strice ploaia freza?
      Aici unu’ e mai breaz decat altul si cand vine vorba de facut ceva…nimeni nimic. Uite ca, cei Pro Falca au votat si acum va plangeti ca a iesit iar primar. Stiti voi vorba aia mare ” pentru ca raul sa triumfe e sufficient ca oamenii buni sa nu faca nimic”… si avem exemple cu duiumul.

      Raspunde
      • …mai este o vorba mare: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.” Mark Twain ….cred ca e mai buna in contextul asta

        Raspunde
  6. Ceea ce se intampla esteinuman si imoral din parteaedilului sef care a distrus acest oaras din toate punctele de vedere.Si daca tot vrea sa plece sa sa duca o data unde o dus mutu iapa si surdul capraca tare ne-am mai saturat deel.

    Raspunde
  7. E prea tirziu a fost votat de anonim , acum 4 ani vom suporta toti, nici cu boi nu poate fi tras afara din primarie ( e o vorba din batrini ). Aradeni au ochelari de cal . Inainte de alelefi a inceput brduriada in zona 3oo , dupa alegeri nu mai vezi picior de asfaltator / Parcul din zona BILA MIcalaca arat deplorabil cu toate ca noi platim impozite de ce centu .TRaiasca Primarul si cei care l-au ales ” .Deci PA .

    Raspunde
  8. Mergeti in Micalaca sa vedeti str. Imasului, str. Exterioara, Aleea Zorelelor. Drum si trotuar din ’89. Nu s-a mai atins nimeni de ele de atunci.
    Posibil sa mai fie si altele, dar nu le stiu.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.