„Ziua Națională de Curățenie – Aradul curat“ a avut loc sâmbătă, 24 septembrie, iar Geanina Pistru, inițiatorul acțiunii de ecologizare, se declară mulțumită pentru că a mobilizat societatea civilă și membri ai parohiilor ortodoxe din municipiul Arad pentru a curăța zonele de parc, cimitirele și spațiile pietonale din Bujac, Grădiște și Micălaca.
„Sunt extrem de bucuroasă că am reușit prin acțiunea noastră să aducem lângă noi câteva sute de oameni interesați de aspectul și curățenia orașului nostru. Am ales de data aceasta, să ne axăm pe zonele de parc, cimitire și spațiile pietonale din cele trei cartiere: Bujac, Grădiște și Micălaca. Prezența oamenilor care și-au dorit să se implice activ în acțiunea noastră a fost mult mai mare decât mă așteptam, iar pentru asta țin să mulțumesc și preoților din Parohiile Bujac, Grădiște, Micălaca Nouă și Micălaca Veche, care au distribuit mesajul nostru enoriașilor și au fost alături de noi la Ziua Națională de Curățenie. A fost o muncă de echipă care a avut la final un rezultat extraordinar. Arădenii sunt oameni gospodari care prețuiesc ordinea și curățenia, iar asta se vede zilnic, însă în mod special s-a observat sâmbătă, în munca pe care au depus-o, în folosul întregii comunități”, a declarat Geanina Pistru.
„Cu voia Bunului Dumnezeu am reușit să facem curat în cimitirul nostru și împrejurul lui, într-o singură zi. Ne-am bucurat de un număr mare de oameni, în special tineri care au fost interesați de această acțiune. Vreau să îi mulțumesc și să o felicit pe doamna Geanina Pistru pentru ideea extraordinară pe care a avut-o și pentru faptul că ne-a invitat și pe noi, de la Parohia Micălaca Veche I să luam parte la o activitate care a apropiat comunitatea noastră“, au declarat preoții prezenți la acțiunea de ecologizare.
„Acțiunea de sâmbătă a fost una binevenită din două motive: ea s-a înscris în cadrul acțiunii intitulată “Ziua Națională de Curățenie” și în al doilea rând, ne dorim cu toții un Arad curat. În cartierul Bujac acțiunea a fost primită cu mult interes și de aceea Centrul Cultural Pastoral „Sfântului Ierarh Nicolae” din cadrul Parohiei Ortodoxe Bujac, prin tinerii care activează aici, s-a angajat și înscris la aceasta acțiune fără rezerve. Avem o colaborare deosebită cu doamna Geanina Pistru, în sensul că am dat curs și altor inițiative, nu doar celor de ecologizare, ci și unor acțiuni cu caracter cultural, spiritual, filantropic și de întrajutorare”, a declarat preotul parohiei Arad-Bujac.
Lasă un comentariu