Orașele, străzile, casele, locurile de odinioară stârnesc amintiri și chiar nostalgii.
În orice caz, fiecare dintre noi a avut cel puțin o dată în viață o discuție de genul: „Mai știi cum se chema strada aia pe vremuri?“ , „Ce clădire a fost în acest loc, acum o sută de ani sau chiar mai aproape de noi?“. Anii trec, vremurile se schimbă, rămân amintirile. Și Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ se adaptează la noile tehnologii.
„Am început, în urmă cu câţiva ani, un amplu proces de digitizare a documentelor bibliotecii, deoarece am considerat că este nevoie de conservarea şi punerea în evidenţă a patrimoniului mobil și imobil arădean. Lucrurile au evoluat, biblioteca digitală, care poate fi accesată de acasă sau de oriunde, crește continuu din punct de vedere al multitudinii de informații. Este un demers instituţional extrem de bine primit de către public. Utilizatorii pot astfel să-și acopere mai bine, mai rapid și mai ușor nevoia de informare, documentare și lectură“, a spus Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
În cadrul procesului de digitalizare, cea mai recentă acţiune a fost aceea de a pune la dispoziția arădenilor colecția de vederi de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până spre finele secolului trecut. Aceasta poate fi accesată la adresa: https://bibliotecaarad.ro/vederi-din-arad/ . Se pot vizualiza, oricând și de oriunde, câteva sute de vederi din Arad și din împrejurimile sale, imagini care măsoară trecerea timpului şi modul în care oraşul nostru s-a dezvoltat.
Lasă un comentariu