Direcția Generală Poliția Locală Arad îi anunță pe arădenii care dețin exemplare canine încadrate în categoriile câinilor periculoși sau agresivi asupra demarării verificărilor la domiciliu privind existența animalelor, respectiv notificarea stăpânilor acestora asupra intrării în legalitate.
O listă a străzilor unde se regăsesc proprietari de câini periculoși sau agresivi din municipiu va putea fi consultată, în curând, pe site-urile Primăriei Municipiului Arad și Direcției Generale Poliția Locală Arad (lista va include numărul de proprietari și va preciza rasele exemplarelor înregistrate în mod legal, pe fiecare stradă). Pentru sesizarea situațiilor în care câini din cele două categorii sunt deținuți în mod ilegal, DGPLA apelează la sprijinul cetățenilor.
Arădenii care dețin câini periculoși sau agresivi sunt invitați la sediul Direcției Generale Poliția Locală Arad și la Asociația Chinologică Română, filiala Arad, pentru a anunța deținerea unor astfel de exemplare canine.
Persoanele respective au obligația de a monta plăcuțe care să anunțe acest lucru în zona căilor de acces în perimetrul care adăpostește animalul. Rasele și categoriile de câini astfel descrise se regăsesc în cuprinsul Ordonanței de Urgență 55/2002, privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi. Conform art. 1, cap.1 câinii periculoși sunt: „câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor; câinii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor”. Potrivit art. 2 (1) din același normativ câini agresivi: „orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop”.
O primă estimare a numărului de câini periculoși efectuată de Direcția Generală Poliția Locală Arad indică un număr de peste 500 de exemplare din categoria câinilor periculoși ce sunt înregistrate legal, în arealul municipiului Arad.
„Precizăm că amenzile pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență 55/2002, privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi, legale în vigoare pot ajunge până la 3000 de lei. De asemenea, nerespectarea regimului de deținere a câinilor periculoși poate avea drept consecințe condamnări penale de până la 3 ani închisoare. Cetățenii care dețin informații privind deținerea de câini periculoși sau agresivi au posibilitatea de a le comunica Direcției Generale Poliția Locală Arad prin intermediul următoarelor canale de comunicare: e-mail secretariat@politialocalaarad.ro, aplicația mobilă «My Arad», numărul de apel al dispeceratului poliției locale, 0257-939, respectiv site-ul oficial al D.G.P.L. Arad”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Lasă un comentariu