Arădenii vaccinați sau cei care au trecut prin COVID-19 își pot verifica statusul imun și la Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean Arad.
Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad efectuează, la cerere, analize specifice pentru detecția serologică a anticorpilor neutralizanți anti-proteină SPIKE în cazul persoanelor care au fost diagnosticate cu virusul SARS CoV-2 ori pentru persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19 și care doresc să își evalueze nivelul de anticorpi post-infecție respectiv post-vaccinare.
„Testarea poate fi efectuată atât la adulți cât și la copii iar rezultatele se eliberează în termen de 24 de ore. Recoltarea probelor de sânge se efectuează în cabinetul din Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, pe bază de programare”, a explicat biochimist principal, Luminița Pilat, șef Laborator Analize Medicale.
Testarea, la cerere, costă 90 de lei și se poate efectua pe bază de programare, la numărul de telefon 0754012938, de luni până vineri între orele 8și 15..
Lasă un comentariu