Zeci de arădeni le-au sărit în ajutor, începând din data de 6 ianuarie 2017 și până în prezent, semenilor rămași să lupte cu gerul din stradă, anunțând prezența acestora la numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale Arad.
Grație implicării comunității, un număr de 55 de persoane au fost identificate și adăpostite până în prezent de către echipele mixte ale Poliției Locale Arad și Direcției de Dezvoltare și Asistență Socială. Un număr de 53 de persoane fără adăpost au fost conduse la la Adăpostul de noapte, celelalte două fiind găzduite la Centrul Maternal.
Poliția Locală Arad le mulțumește tuturor locuitorilor din municipiu care au dat dovadă de compasiune întinzându-le o mână de ajutor semenilor aflați la nevoie. În continuare, prezența lor pe străzi poate fi semnalată la numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale Arad: 0257-939(apel gratuit) sau la cel al Adăpostului de noapte: 0257-214.988.
Lasă un comentariu