Gospodărirea Comunală atrage atenţia că arădenii care nu-şi îngrijesc cimitirele şi nu-şi plătesc taxele prevăzute în contracte pot să-şi piardă locurile de veci.
Conducerea societăţii informează deținătorii locurilor de înhumare aflate în cimitirele Eternitatea, Gai, Pomenirea și Mureșel, cărora le-au expirat concesiunea, să se prezinte de urgență la Serviciul Administrare Cimitire, cu sediul pe str. Poetului, nr. 1, sau pe Calea Bodrogului, nr. 1, de luni până vineri, între orele 8 şi 15, în vederea preschimbării actelor de dare în folosință, actelor/contractelor de concesiune și achitării taxelor de închiriere cimitire/locuri de veci. Mai multe informaţii pot fi obţinute la numerele de telefon: 0257-272.117 şi 0257-281.161.
„În conformitate cu regulamentul privind organizarea și funcționarea cimitirelor, vă rugăm să vă prezentați la Administrația Cimitirelor pentru achitarea taxei și claificarea situației concesionării locului de veci. În prezent sunt 2687 locuri expirate în Cimitirul Pomenirea, 35 locuri expirate în Cimitirul Mureșel, 1336 locuri expirate în Cimitirul Eternitatea și 344 locuri expirate în Cimitirul Gai”, a declarat Tiberiu Ciul, directorul Gospodăririi Comunale.
Potrivit acestuia, plata se efectuează prezentând actul de identitate (în original), contractul de concesiune (în original) și ultima chitanță privind achitarea taxei. Persoanele care nu dețin ultima chitanță trebuie să prezinte o dovadă privind achitarea taxei obținută de la prestatorul de servicii din cadrul cimitirului respectiv.
Tarifele pentru achitarea taxei locurilor de veci sunt următoarele:
Nr.Crt. | Tarife taxă pentru locuri de veci expirate/pt pensionari | Tarif fără TVA | TVA 19% | Total Tarif cu TVA inclus |
1. | Taxa pentru 7 ani/loc | 121,01 | 22,99 | 144 |
2. | Taxa pentru 25 ani/loc | 403,36 | 76,64 | 480 |
3. | Taxă restanță/an | 17,65 | 3,35 | 21 |
Nr.Crt. | Tarife taxă pentru locuri de veci expirate/pt salariați | Tarif fără TVA | TVA 19% | Total Tarif cu TVA inclus |
1. | Taxa pentru 7 ani/loc | 176,47 | 33,53 | 210 |
2. | Taxa pentru 25 ani/loc | 524,37 | 99,63 | 624 |
3. | Taxă restanță/an | 26,05 | 4,95 | 31 |
În caz contrar, atrage atenţia Tiberiu Ciul, se vor aplica prevederile Legii nr.102/11.07.2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, care precizează la art. 19: „Administratorul cimitirului retrage dreptul de folosinţă a locurilor de înhumare şi îi înştiinţează în scris pe titularii dreptului de folosinţă în următoarele cazuri:
- a) titularului i se atribuie un alt loc de înhumare;
- b) părăsirea sau menţinerea în stare de neîngrijire pe o perioadă mai mare de 2 ani a locurilor de înhumare şi a lucrărilor funerare, după o notificare prealabilă;
- c) neplata taxelor în condiţiile prevăzute de contract”.
De remarcat, că taxa de concesionarea a locurilor de veci se achită la Serviciul Administrare Cimitire, din cadrul Gospodăririi Comunale Arad.
Foto: Arhiva
nu stiu cam sa mai traga bani de pe populatie