Sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat, în ziua de 22 decembrie 2020, acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 3.475 de persoane, verificate 220 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 46 de mijloace de transport în comun.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 91 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.750 de lei, dintre care 4, în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.
Conform H.G. 935/2020, IPJ Arad reamintește că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice.
De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23,00 – 05,00, cu câteva excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Aceasta poate fi descărcată de pe site-ul www.stirioficiale.ro .
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus, atrage atenția IPJ Arad.
Lasă un comentariu