Arădenii sunt chemați, sâmbătă, la un nou PROTEST pentru SALVAREA PARCULUI EMINESCU

Arădenii sunt chemați, sâmbătă, la un nou PROTEST pentru SALVAREA PARCULUI EMINESCU

Sub motto-ul: „În număr cât mai mare VOM REUȘI!”, arădenii sunt chemați sâmbătă, 17 ianuarie 2014, începând cu ora 11.00, la Crucea Martirilor situată în mijlocul Parcului Eminescu, pentru a continua protestele legate de intenția Primăriei Arad de a transforma parcul într-o parcare.

În ultima săptămână, specialiștii arhitecți și arhitecții peisagiști s-au pronunțat împotriva acestei investiții pe care au catalogat-o ca fiind inoportună, periculoasă pentru sănătatea publică și care va atrage mai mult trafic în zona de promenadă și relaxare a Aradului.

Prima acțiune de protest împotriva proiectului municipalității de a amenaja un pasaj subteran și o parcare în zona Parcului Eminescu a avut loc sâmbătă trecută, când, în pofida ploii reci şi a vântului, arădenii au ieşit în număr mare pentru a-și exprima nemulțumirile referitoare la acest proiect.

Protestul „Salvați Parcul Eminescu” este susținut de Alternativa Civică, Asociația Pro Urbe, Mișcarea Arădeană, Respiră Verde, Galeria Oldart, Centrul pentru Studii și Inițiativă Civică, Asociația „Miloș Cristea”, „Asociația Krysallis”, „Sindicatul Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad” și ULAL Arad.

Organizatorii protestului sunt hotărâți să nu cedeze până când primăria va renunța la efectuarea Studiului de Fezabilitate și va consfinți în planurile urbanistice destinația de parc a acestui obiectiv.

  1. Pacat ca protestul s.a transformat in eveniment politic… Am vazut o serie de traseisti politici care nu au facut nimic pentru Arad ci doar pentru ei si familiile lor vezi cazul CIUPE …. PACAT CA MISCAREA ACEASTA S.A TRANSFORMAT IN UNA ELECTORALA.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.