Primăria Municipiului Arad dă startul programului de bugetare participativă, invitând cetățenii să propună și să voteze proiecte pentru oraș, municipalitatea urmând să implementeze cele mai bune dintre idei.
Bugetarea participativă își propune implicarea cetățenilor municipiului Arad într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei părți din bugetul local. Procesul presupune asumarea de către cetăţeni a unui rol de participant activ în definirea şi abordarea problemelor comunităţii din care fac parte, anunțp Primăria.
Sunt invitaţi să participe la procesul de bugetare participativă cetăţenii care locuiesc, muncesc sau studiază în Arad şi au împlinit vârsta de cel puţin 18 ani.
Primăria municipiului Arad propune următoarele domenii de interes:
- Domeniul Regenerare urbană – Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației
Tema: Parcări sigure pentru biciclete şi cărucioare
Buget: 150.000 euro
- Domeniul Regenerare urbană -Spații verzi
Tema: Scuaruri şi terenuri disponibile pentru regenerare
Buget: 150 000 euro
- Domeniul Regenerare urbană -Locuri de joacă
Tema: Terenuri disponibile pentru realizarea unor locuri de joacă/Îmbunătăţire calitativă a locurilor de joacă existente
Buget: 150 000 euro
- Domeniul Amenajare spații de recreere
Tema: Amenajare skate parc,
Buget: 250 000 euro
- Domeniul Amenajare spații de recreere
Tema: Amenajare parc destinat sportului şi mişcării în aer liber (aparate de fitness în aer liber)
Buget: 80 000 euro
- Domeniul Amenajare spaţii publice
Tema: Piaţa Catedralei
Buget: 50 000 euro
- Infrastructură culturală şi educaţională
Tema: Artă neconvenţională – invităm artiştii stradali să identifice spaţii care pot prinde viaţă şi mai ales culoare
Buget: 30 000 euro
- Infrastructură culturală şi educaţională
Tema: Hărţi turistice ale Municipiului Arad – Descoperă Aradul turistic (harta obiectivelor turistice din oraş)
Buget: 30 000 euro
Tema Hărţi turistice ale Municipiului Arad – Bine aţi venit în Arad! – (hartă a unităţilor de cazare, restaurante, cluburi, etc.)
Buget: 30 000 euro
- Digitalizare
Buget: 80 000 euro
Primăria municipiului Arad se pregăteşte să dea startul etapei de depunere a proiectelor, data limită fiind 28 februarie 2019. Depunerea proiectelor se va putea face online pe site-ul www.primariaarad.ro sau offline prin completarea unor formulare tipărite care se vor găsi la Serviciul Relaţii cu Publicul (B-dul Revoluţiei nr.73 – Palatul Cenad, camera 5). După completare, acestea vor fi trimise Primăriei Arad prin poștă sau pot fi aduse tot la Serviciul Relaţii cu Publicul. Proiectele depuse offline vor fi încărcate pe platforma online de un operator al Primăriei.
Pentru depunerea unui proiect vor fi completate următoarele informaţii:
- a) Titlul proiectului:
- să fie concis şi să se refere la un anumit rezultat cheie al proiectului.
- b) Domeniul în care se înscrie proiectul
- se va specifica domeniul în care se înscrie proiectul.
- c) Descrierea proiectului
- formularea problemei, detaliată
- specificarea nevoilor identificate
- descrierea beneficiilor generale obţinute prin implementarea proiectului
- d) Localizarea proiectului
- prin adresă, hartă, zonare
- e) Durata proiectului
- estimarea duratei de implementare a proiectului.
- f) Beneficiarii proiectului
- specificarea beneficiarilor proiectului
- explicarea valorii adăugate pe care proiectul o aduce beneficiarilor
- g) Buget estimat
- se va completa valoarea estimată cu TVA
- h) Documente ataşate
- fotografii, schiţe, planuri, alte documente suport
- i) Modul în care iniţiatorul doreşte să se implice în proiect
- voluntariat, cofinanţare, sponsorizare.
- j) Acțiunile necesare estimate pentru implementarea propunerii de proiect
- etapele necesare implementării proiectului
- k) Inițiatorul propunerii de proiect și datele de contact
Bugetarea participativă organizată în Municipiul Arad se va derula în cursul anului 2018-2019 şi cuprinde următoarele etape:
- Înregistrarea participanţilor se va face pe o platformă online adaptată pentru dispozitivele mobile. Înregistrarea este obligatorie pentru a putea trimite propuneri de proiecte sau pentru a putea vota.
- Depunerea propunerilor de proiecte: fiecare cetățean poate formula una sau mai multe propuneri de proiecte (câte un proiect pentru fiecare domeniu) prin intermediul platformei pe care o vom promova în curând pe site-ul www.primariaarad.ro. Data limită de depunere a proiectelor este 28 februarie 2019.
- Analiza tehnică şi legală a proiectelor de către municipalitate (durata:30 de zile): proiectele depuse vor fi analizate de Primăria Arad și vor fi ajustate din punct de vedere tehnic, al estimării, cu notificarea prealabilă a cetățenilor care le-au depus. Cele care sunt declarate eligibile vor fi publicate pe platformă și supuse votului cetățenilor. Fiecare persoană al cărei proiect a fost declarat neeligibil poate să primească, la cerere, un răspuns scris cuprinzând motivele pentru care propunerea a fost declarată neeligibilă.
- Votul cetăţenilor (durata: 30 de zile): votul are loc în etape distincte, iar acţiunile necesare pentru implementarea proiectelor care au obținut cel mai mare număr de voturi urmează să fie cuprinse în bugetul Primăriei Municipiului Arad.
Regulamentul complet al programului va fi postat în curând pe site-ul Primăriei Municipiului Arad, www.primariaarad.ro.
Aceasta administratie a aradului merita pedepsita aspru pt nesimtirea fata de aradeni si bataia de joc cu care arunca banii publici pe „proiecte pt oras”. Cu acesti bani multi se pot cumpara aparate medicale pt spital. Oricum spitalele din Arad sunt prapadite rau. Acesti oameni foarte neprofesionisti de la primarie in frunte cu emancipatul primar, vor modernisme care nu ajuta la nimic sau nu ajuta deloc la rezolvarea problemelor aradenilor,
PARC SCATE??? CARE ESTE DOAR UN LOC DE RUPT PICIOARE
PARCARI SIGURE PT BICICLETE?? PENTRU CE?? PENTRU PISTELE DE BICICLETA TOTAL NESIGURE MARCATE PE CAROSABIL SI CARE SUNT UN PERICOL PT BICICLISTI SI PT MASINI?? VOI SUNTETI COMPLET NEBUNI???
CE MAI ESTE ASTA?? ARTISTI STRADALI PT IDENTIFICARE SPATII PT VIATA SI CULOARE…
OAMENI SUFERA IN SPITALE NEFIIND TRATATI DECENT, IAR VOI ARUNCATI CU BANI PT PROIECTE CARE NU FOLOSESTE LA NICI MACAR 0,0000000001 % din populatia aradului. Oh voi chiar meritati sa fiti tarati de urechi afara din primarie!!!
LUCRATI IN INTERESUL OAMENILOR, NESIMTITI SI AROGANTI CARE VA BATETI JOC DE OAMENI!!!