Aradul a găzduit, zilele acestea, prestigiosul simpozion internaţional „Cultură și civilizație chineză. Dialoguri româno-chineze”, organizat de Filiala Arad a Casei Româno – Chineze (CRC).
Dacă în debut participanţii au vizitat sediul Casei Româno-Chineze, Palatul de Justiție şi Colegiul Național „Moise Nicoară”, în cea de a doua zi, adică ieri, 15 noiembrie 2018, în Sala Regele Ferdinand a Palatului Adminsitrativ a avut loc evenimentul propriu-zis, moderat de prof.univ. dr. Lizica Mihuț, preşedintele filialei arădene a CRC.
„Ne bucurăm că acest eveniment a reușit să se impună ca unul de tradiție. Doresc să mulțumesc Ambasadei Chinei la București pentru sprijinul pe care ni-l acordă și pentru faptul că an de an este alături de noi la acest simpozion. China, una dintre cele mai mari puteri ale lumii este un exemplu pentru noi din multe puncte de vedere și cu siguranță avem foarte multe de învățat din această relație bilaterală”, a punctat Lizica Mihuţ.
La simpozion au participat reprezentanţi de rang superior ai Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, respectiv doamnele Zhao Li, consilier cultural, și Qi Yue, secretar III în cadrul ambasadei. Nu au lipsit de la lucrările simpozionului prefectul Florentina Horgea, președintele Consiliului Județean Arad Iustin Cionca, viceprimarul municipiului Arad Călin Bibarț, primarul orașului Pecica Pentru Antal, consilierii locali Mariana Cismaşiu și Beniamin Vărcuş.
În cadrul simpozinului au prezentat lucrări:
Biriș Ioan − Viziunea acționalistă și logica structurilor corelative în gândirea chineză
Bran Liliana − O abordare sanogenă în medicina tradițională chineză
Bucur Adrian − China în manualele românești de istorie. Câteva aspecte
Burcă Georgiana − China, o abordare personală
Cheta Doina − Contribuții ale antichității chineze la dezvoltarea matematicii
Chiriță Alecu − Elemente tradiționale în cinematografia modernă chineză
Covaci Karina − Hainan, noul paradis chinez
Cristea Tabita − Fujian, un model de dezvoltare pe drumul mătăsii
Crișan Corina − Medicina tradițională chineză, o alternativă?
Dragoș Ana Maria − China, dincolo de hartă
Iancovici Alexandra − China, o continuă destinație culturală
Ilica Anton − Condiția umană în înțelepciunea chineză
Matiuţ Ioan − Editura Casa Româno-Chineză și provocările viitorului
Mărcuș Dumitru − Confucius și ordinea morală în concepția lui Ioan Slavici
Mureșan Augustin − Sigiliile chinezești de la Arad. Istoricul cercetărilor
Mureșan Lucian − Relațiile româno-chineze în paginile revistei „Casa prieteniei”
Notaros Ludovic − Dualitatea europeană și cea chineză: Yin și Yang pot fi un da și nu?
Pencea Ramona − Marele zid al cunoașterii de sine
Popescu Viorica − Mo Yan, una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane
Schwartz Gheorghe − Interferențe literare româno-chineze/chinezo-române
Stănescu Mihaela − Începuturile relațiilor de colaborare ale Consiliului Județean Arad cu provincia Hainan;
Tămășan Maria, Tămășan Petrușca − O invitație la redescoperirea basmului chinezesc
Weisl Ioan – Mao Zedong, unul dintre cei mai importanți lideri ai Partidului Comunist Chinez.
Evenimentul a continuat, aseară, cu vernisajul expoziției de fotografie „Hainan, insula tropicală a Chinei”, care a avut loc la Muzeul de Artă.
Lasă un comentariu