Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a anunţat astăzi detaliile celui mai mare eveniment sportiv al anului în Arad, Colosseum Tournament XII.
Evenimentul, susținut financiar și de Consiliul Județean Arad, reuneşte cele mai mari nume ale kick-boxului mondial. Va fi transmis de televiziuni din 46 de ţări. În România, partenerul media principal este Digi TV.
„Aradul este gazda unui eveniment sportiv major, cel mai mare al anului în sporturile de contact, intens mediatizat la nivel naţional. Suntem partenerii organizatorilor şi suntem convinşi că arădenii vor savura din plin acest eveniment care atrage nume mari din kick-boxing şi pasionaţi ai sportului. Sperăm ca arădeanul nostru, Eduard Gafencu, va câştiga titlul mondial pentru care urcă în ring și va reconfirma ascensiunea sa; de altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care Consiliul Județean a decis să se implice în finanțarea competiției, să fim alături de un arădean care vrea să realizeze cea mai mare performanță a sa acasă, în fața publicului arădean! Pentru noi, ca administrație, este important și faptul că prin astfel de evenimente plasăm Aradul în centrul atenției publice, creăm emulație în jurul Aradului, generăm un mecanism prin care hotelurile din Arad sunt ocupate și prin care se dezvoltă și domeniul serviciilor”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Sergiu Bîlcea. Competiţia sportivă se va desfăşura la Sala Sporturilor Victoria.
Marți, începând cu ora 18, sportivii se vor afla în cel mai mare centru comercial din Arad unde vor da autografe şi vor împărţi postere celor prezenţi. Miercuri, începând cu ora 17.00, va avea loc o conferinţă de presă şi cântarul oficial, găzduite de Sala de Evenimente Hellen.
Lasă un comentariu