Înalţi reprezentanţi ai Ambasadei Chinei, la Arad. Oraşul nostru va organiza, anul viitor, Zilele Româno-Chineze

Înalţi reprezentanţi ai Ambasadei Chinei, la Arad. Oraşul nostru va organiza, anul viitor, Zilele Româno-Chineze

Aradul respiră chinezeşte zilele acestea, graţie simpozionului „CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”, organizat de filiala arădeană a Casei Româno-Chineze.

Evenimentul a debutat marţi după-amiaza, la sediul Casei Româno-Chineze, a cărei sală de conferinţe s-a dovedit neîncăpătoare la întâlnirea cu Lu Yuxun, ataşatul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, şi Zhang Zheng, şeful secţiei politice a ambasadei.

Profesori universitari, directori de şcoli, inspectori şcolari, directori de instituţii, oameni de afaceri din diverse domenii, psihologi, avocaţi sau reprezentanţi ai ONG-urilor au răspuns, astfel, invitaţiei prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Casei Româno-Chineze – filiala Arad.

Aproape toţi participanţii au susţinut alocuţiuni – mai lungi sau mai scurte – în cadrul cărora au făcut referire la importanţa relaţiilor româno-chineze.

Ca şi noutate, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, amfitrioana evenimentului, dincolo de faptul că s-a arătat încântată de interesul pe care participanţi l-au manifestat pentru simpozion, a anunţat că intenţionează să organizeze, anul viitor, Zilele Româno-Chineze la Arad.

Marţi seara, simpozionul a continuat cu prezentarea programului „China, portret de suflet” a elevilor de la Colegiul Național „Moise Nicoară”.

Astăzi, la Sala Ferdinand a Palatului Administrativ a avut loc simpozionul „CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”, manifestare asupra căreia vom reveni.

Foto: Critic Arad

  1. Dna Lizica Mihut
    Pentru multi aradeni Casa ROMANO-CHINEZA este un fel de himera sau firma de apartament despre care auzim laude peste laude in ziarele si tv locale. Ea are nume ,are locatie ,dar n-are orar de functio- nare si acces pt cei interesati.
    Usa de intrare este permanent incuiata.La solicita rea de intrare si de obtinere de informatii ,usa s-a deschis si o persoana de paza ne-a intrebat daca avem aprobare de la doamna Lizica Mihut.
    Deoarece n-aveam aprobare de intrare ,discutia s-a oprit aici ,nu am avut acces si mai multe n-am aflat.Aprobare nu stim cum sa primim si situatia este aceeasi.
    Va rugam faceti demersurile necesare pt a avea acces la Casa ROMANO CHINEZA fara aprobari speciale pe baza se orar public si regulament de functionare.

    Am incercat sa luam contact si sa intram

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.