La Consiliul Județean Arad s-a desfăşurat astăzi cea mai importantă şedinţă privind finanţarea cooperării transfrontaliere în zona de graniţă româno-ungară.
Discuţiile s-au axat pe prezentarea proiectelor strategice pe care le promovăm fiecare dintre cele opt județe implicate: patru din România (Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare), respectiv patru din Ungaria (Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád), în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria.
Reprezentanţii celor opt judeţe au prezentat proiectele strategice proprii, cât şi cele unde sunt parteneri. Conform negocierilor anterioare, confirmate la întâlnirea de ieri, Aradul are două proiecte, ambele în parteneriat cu judeţul Békés. Primul, în valoare de 11,8 milioane de euro, vizează modernizarea unor drumuri transfrontaliere. Al doilea este în valoare de aproximativ un milion de euro.
Întâlnirea celor opt președinți este o ocazie extrem de rară. Aradul a inițiat această întrevedere la Consiliul Județean la Adunarea Generală a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, iar invitația a fost acceptată de parteneri.
„O etapă a strategiei noastre de deschidere națională și internațională s-a consumat astăzi, la Consiliul Județean Arad: opt președinți de Consilii Județene au venit la Arad, pentru discutarea celui mai important proiect de dezvoltare regională din vestul României – Programul Transfrontalier Interreg! Am dorit să ne întâlnim în această formulă pentru a pune la punct toate detaliile privind depunerea proiectelor, orientarea fiecărui judeţ spre propriile necesităţi, pe axe prioritare, dar în acelaşi timp să fim o voce unitară, să avem o strategie individuală, dar totuşi comună”, a declarat Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad, la finalul discuțiilor de peste trei ore pe marginea Programului Interreg.
Întâlnirea de lucru a fost foarte importantă pentru a definitiva toate aspectele legate de depunerea proiectelor. La aceasta au fost prezenţi Iustin Cionca (preşedintele Consiliului Judeţean Arad) și Sergiu Bîlcea (vicepreședintele Consiliului Județean), Zalai Mihály (Békés), Kakas Béla (Csongrád), Pajna Zoltán (Hajdú-Bihar), Szabó István (Szabolcs-Szatmár-Bereg), Călin Dobra (preşedinte Timiş), Pasztor Sandor (Bihor), Pataki Csaba (Satu Mare), Csókási Eszter (DKMT), Livia Banu şi Monica Terean (BRECO – Biroul Central pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România-Ungaria, Gabriela Chiricheu și Andrei Ando, directori executivi în cadrul Consiliului Județean Arad.
Lasă un comentariu