Programul Național Cantus Mundi organizează sâmbătă, 30 martie, la nivel național, evenimente muzicale cu ocazia „Orei Pământului”, în intervalul orar 20:30 – 21:30.
Peste 12.000 de copii și tineri din corurile Cantus Mundi se vor reuni sub sloganul internațional al World Wide Fund for Nature (WWF) – „Conectează-te cu natura! Acum este momentul să acționăm!”.
Sărbătorirea „Orei Pământului” inițiată de Cantus Mundi se va desfășura simultan în 85 de localități din 33 de județe din țară: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
În județul Arad, „Ora Pământului 2019” va fi sarbatorit de peste 800 de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi astfel: peste 540 de copii din 10 coruri vor cânta în fața Primăriei din Arad, simultan cu 300 de copii și tineri din cinci coruri, care se vor întâlni în Piața Regele Mihai I din Pecica. Copiii și tinerii, alături de coordonatorii corurilor, familii și prieteni, vor cânta pentru a aduce naturii și arădenilor mesajul lor de implicare și responsabilitate. Începând cu ora 20:30, corurile de copii Cantus Mundi vor interpreta cântece special selectate pentru acest moment și, in același timp, se va întrerupe iluminatul în zonele de organizare ale evenimentelor.
„Copiii României vor cânta într-un glas pentru sănătatea Pământului. Cantus Mundi este cel mai mare organizator de evenimente muzicale în cadrul Earth Hour 2019, acțiunile corale desfășurându-se în 81 de localități. Este un efort imens pe care echipa Madrigal – Cantus Mundi îl face și îi chemăm alături de acești minunați copii pe toți cei care înțeleg că România se va schimba prin vocile acestora”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Cea de-a patra ediție a evenimentului „Ora Pământului” realizată de echipa Cantus Mundi se va desfășura sub egida WWF, organizație care a lansat acest proiect în 2007, reușind să mobilizeze comunități din peste 180 de țări.
Lista evenimentelor „Ora Pământului” organizate de către Programului Național Cantus Mundi va fi actualizată pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania periodic.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.150 de coruri. 43.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.
Lasă un comentariu